CNADNR, amendată în urma unei anchete Digi24

Data publicării:
DNA 2 -1

În primăvară o anchetă Digi24 dezvăluia modul în care conducerea CNADNR a acordat, fără licitaţie, unei firmei cinci contracte în valoare de 218.000 de euro. Este vorba de SC Astor Com SRL, firmă al cărei acţionar majoritar a primit o condamnare acum trei ani, pentru dare de mită pentru un contract cu lucrări publice. Legea achiziţiilor publice obligă eliminarea din competiţie a firmelor care au acţionari condamnaţi pentru corupţie. Un amănunt de care conducerea CNADNR nu a ţinut cont.

Întrebat despre aceste contracte, directorul din cadrul CNADNR, Florin Dascălu a reacţionat agresiv.

Reporter: Cum explicaţi faptul că...

Florin Dascălu: Bine, vă mulţumesc. Gata! Vă rog să încheiaţi. Da? Rog să încheiaţi discuţia.

Purtătorul de cuvânt al CNADNR: Dacă ne trimiteaţi înainte întrebarea, ne pregăteam cu răspunsul.

Florin Dascălu: Te rog să închizi camera! Asta e golănie! Eu am crezut că facem o discuţie aşa... Mă băgaţi pe mine cu ăla. De unde dracu' să ştiu cine e ăla? Nici nu e treaba mea să ştiu cine e ăla. Eu coordonez activitatea de deszăpezire.

Reporter: Păi, nu e treaba CNADNR-ului să ştie că dă contracte din bani publici fără licitaţie?

Florin Dascălu: Aţi încheiat? Vă rog să opriţi camera!

Directorul din CNADNR nu şi-a putut stăpâni furia.

Florin Dascălu, către purtătorul de cuvânt al CNADNR: Băi, să nu mai vii la mine cu ăştia!

Reporter: Nu aveaţi cunoştinţă de patronul firmei că e condamnat pentru dare de mită?

Florin Dascălu: Mamăăăă! Îmi bag....

Reporter: Noi am găsit pe Google informaţiile astea.

Florin Dascălu: Măi, fratele meu, eu sunt inginer, nu mă ocup cu investigaţii.

Florin Dascălu: Băi, eu ştiam de la Şova că vouă nu trebuie să vă dea nimeni niciun interviu.

Reporter: De la Şova?

Florin Dascălu: Voi sunteţi aşa cum sunteţi. Uite, veniţi cu chestii d-astea. Vă mulţumesc! La revedere! E ultima dată când ne mai vedem.

Tot atunci, conducerea CNADNR, reprezentată de Narcis Neaga, a trimis Digi24 un punct de vedere în care menţiona că respectivele contracte au fost atribuite legal. După difuzarea anchetei, inspectorii care controlează achiziţiile publice au început să verifice respectivele contracte şi au ajuns la concluzia că acestea ar fi fost atribuite ilegal.

Autoritatea contractanta (CNADNR - n.r.) a fost sancţionată contravenţional cu 80.000 de lei pentru patru fapte ce reprezintă contravenţie”, se arată în raportul de control al ANAP.

Digi24 a solicitat puncte de vedere de la conducerea CNADNR şi de la cea a Ministerului Transporturilor, dar cele două instituţii nu au dat deocamdat niciun răspuns.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri