Gabriel Sandu, în arest la domiciliu

Data publicării:
gabriel sandu dna -crop-mediafax

Gabriel Sandu, foto: Mediafax

Decizia a fost luată astăzi de magistraţii instanţei supreme, care au luat în discuţie cererile de prelungire a mandatelor de arestare preventivă emise pe numele celor doi.

În schimb, fostul primar din Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan şi omul de afaceri Dorin Cocoş rămân după gratii.

Gabriel Sandu susţine că și-a plătit funcția de ministru în guvernul Boc. Reacțiile foștilor lideri PDL

Fostul ministru al Comunicaţiilor a povestit procurorilor DNA cum a ajuns să conducă instituţia timp de doi ani, începând din 2008.

Mai precis, în momentul în care primeşti o funcţie publică, politicianul învestit se implică pentru recuperarea sumei de bani avansată de el şi de partid, sau de alţii în campania electorală. Unii dintre aceştia îşi administrează singuri mecanismele de recuperare. Mai precis, unii dintre miniştri organizează licitaţia, negociază comisioanele şi stabilesc modalitatea de virare. Pentru alţii, cum e şi cazul meu, există de fiecare dată acei binevoitori care gestionează aceste pârghii”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Bărbatul care și-a transformat tatăl mort într-un chatbot. Cum a ajuns clonarea digitală a decedaților o...
Pro FM
Shania Twain, adevărul despre legătura specială cu Jon Bon Jovi. „Îmi încălzește inima”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor. Rezidenţii din şapte localităţi...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...