Concediu de parlamentar

Data publicării:
parlamentari

Încă de la mijlocul săptămânii, aleşii sunt gata de vacanţă. Ieri, deputaţii au scos mai multe proiecte de pe ordinea de zi, pentru ca şedinţa să se termine mai repede. Plenul de astăzi este oricum doar pentru declaraţii politice, aşa că parlamentarii sunt gata să plece în teritoriu. Ei se vor întoarce la serviciu abia miercurea viitoare, pentru că săptămâna începe cu două zile libere - Sfântul Andrei şi Ziua Naţională.

Săptămâna viitoare, în Camera Deputaţilor, ar trebui să fie votată legea care interzice fumatul. Totuşi, aleşii spun că n-ar fi surprinşi dacă unii dintre colegii lor şi-ar prelungi vacanţa, iar în plen nu s-ar întruni cvorumul.

„N -am vrea să facem nişte predicţii, care, culmea, să se şi împlinească...”, spune Niculae Mircovici, deputat al Minorităţilor Naţionale.

Şi la Senat, unde ar trebui votată cererea de reţinere şi arestare a lui Dan Şova, sunt previziuni similare - liberalii au rezerve când vine vorba de prezenţa în sală a social-democraţilor.

„Mai mult ca sigur miercurea viitoare va fi greu să întrunim un plen, pentru a da un vot, ceea ce înseamnă că încă două săptămâni prelungim această situaţie”, spune Cătălin Boboc, senator PNL.

În luna decembrie, începe vacanţa de iarnă a parlamentarilor, care durează până pe 1 februarie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri