Cum petrec politicienii români Paștele. Elena Udrea pictează ouă în Bucovina, Victor Ponta e în Deltă cu familia

Data publicării:
Elena Udrea

Valeriu Zgonea renunţă la cămaşa şi cravata de preşedinte al Camerei Deputaţilor de sărbători, şi se dedică familiei. Îl preocupă îndeosebi cadoul făcut fiicei sale, Maria.

E un iepuras special, nu e unul comun, un iepure dintr-o anumita rasă, e mai agitat, stă într-un apartament de bloc. Este mai complicat de Paște, întotdeauna trebuie să fac cadouri”, spune Valeriu Zgonea. Mai mult decât atât, Valeriu Zgonea afirmă că gătește bine, dovada stau cele aproape 300 de condimente pe care le are în bucătărie.

O atenţie sporită este acordată mesei de Paște. Din Bucovina, Elena Udrea anunţă că ouăle sunt gata pictate. Împreună cu gospodinele din Bucovina, deputatul a pregătit un coş cu bucate care aşteaptă să fie sfinţite după Înviere. Colega ei din parlament, Cristina Pocora, s-a relaxat în timp ce vopsea ouă împreună cu fetiţa ei.

Şi premierul s-a lăudat cu îndemânarea copiilor lui, pe care i-a fotografiat când lucrau foarte concentraţi. La capitolul culinar, toată lumea pare să se priceapă.

Liviu Pop spune că va pregăti cozonac, oua și mielul umplut, iar Traian Igaș se pregătește cu șuncă fiartă cu hrean și jambon de porc afumat.

„Friptură de miel în mod deosebit, dar trebuie să facem eforturi să nu mâncăm foarte mult”, spune senatorul Haralambie Vochițoiu.

La unison, demnitarii români par încântaţi să petreacă trei zile cu familia şi prietenii.

Cel mai mare cadou este faptul că putem sta împreună. Pentru mine este cea mai mare fericire și pentru copii. Ei asta îmi reproșează tot timpul că nu stau mai mult cu ei”, spune premierul Victor Ponta.

Premierul a anunţat că se întoarce luni la serviciu. Senatorii şi deputaţii şi-au permis o zi în plus de odihnă.

Kelemen Hunor va petrece Paștele la Covasna, alături de părinți, iar Liviu Dragnea va fi sâmbătă noapte la Înviere.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri