Noul ministru al Fondurilor Europene, șef al Loteriei într-o perioadă controversată

Data publicării:
marius nica pe lat

 

Între 2013 şi 2014, Marius Nica a fost preşedintele Consiliului de Administraţie al Loteriei Române. În această perioadă, Loteria a semnat două contracte păguboase pentru stat: cel cu Novomatic, care a adus un prejudiciu de 60 de milioane de euro, şi cel cu Intralot, în care statul a fost păgubit cu 12 milioane de dolari.

Citiți și:

EXCLUSIV ROMÂNIA FURATĂ. Loteria Română, păgubită cu 12 milioane de dolari prin ordinele a doi miniștri de Finanțe

Marius Nica, propus ministru al Fondurilor Europene, a absolvit Academia de Informaţii, a lucrat în MApN şi a fost consilier al europarlamentarului Rovana Plumb, pe care a urmat-o, în calitate de secretar general, la Ministerul Mediului şi la Ministerul Muncii, scrie Mediafax. A fost şi preşedinte al C.A. al Loteriei.

Născut în 27 noiembrie 1980 în localitatea braşoveană Sânpetru, Marius Nica a absolvit, în 2003, Academia Naţională de Informaţii din Bucureşti, secţia Facultatea de Informaţii.

Ulterior, Nica a obţinut o diplomă de master la SNSPA Bucureşti, Departamentul de Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană (2003-2005) şi a urmat un MBA la ASE, Facultatea de Administrare a Afacerilor în Limba Germană (2007-2009).

După terminarea facultăţii, Marius Nica a lucrat, timp de cinci ani, ca ofiţer la Ministerul Apărării Naţionale.

Potrivit CV-ului său, Nica s-a ocupat la MApN de prelucrare, analiză şi sinteză informaţii, a fost manager recrutare personal şi a fost responsabil cu managementul de risc (incidente de securitate).

În perioada februarie 2008 - mai 2011, Marius Nica a fost consilier la cabinetul europarlamentarului PSD Rovana Plumb.

Timp de un an (mai 2011 - mai 2012), a fost administrator al societăţii SC Holding Group Trading International S.R.L.

Între mai 2012 şi ianuarie 2013, Nica a fost director de cabinet al Ministrului Mediului şi Pădurilor şi apoi secretar general la Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice.

Odată cu numirea Rovanei Plumb la Ministerul Muncii, în martie 2014, Marius Nica a devenit secretar general la acest minister.

Mariu Nica a fost şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al Loteriei Române, calitate pe care o menţionează în ultima sa declaraţie de avere din aprilie 2014, precizând că în anul fiscal anterior a încasat, în această calitate, suma de 3.595 de lei.

În declaraţia sa de avere, postată pe site-ul Ministerului Muncii şi datată 4 aprilie 2014, Nica menţionează, de asemenea, un teren intravilan în suprafaţă de 400 de metri pătraţi şi două case - ambele cumpărate în 2011 - în localitatea natală, precum şi un apartament în Bucureşti, dobândit în 2010.

În declaraţia de avere este menţionată şi soţia sa Sorina Nica, angajată a Unităţii Militare 472 Bucureşti, de unde a încasat venituri în valoare de 39.307 lei, la care s-a adăugat şi un supliment de inserţie de 3.500 de lei.

În 2010, Sorina Nica a contractat un credit în valoare de 45.000 de euro, scadent în 2040.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri