După senatori, UNPR își pierde și deputații

Data publicării:
camera deputatilor crop

 

Începând de azi voi fi în grupul PSD. Am fost accidental în grupul în care am fost și am fost tratată cum am fost, 8 ani am votat alături de PSD și voi rămâne alături de dânșii”, a spus Florina Jipa, care face parte din grupul senatorilor demisionari.

Pe de altă parte, liderul grupului parlamentar UNPR, Haralambie Vochiţoiu a anunţat, marţi, în plenul Senatului, că progresiştii au depus la Biroul Permanent şi la preşedintele Senatului o contestaţie privind votul din plenul de luni, prin care s-a decis dizolvarea grupului parlamentar al UNPR, în urma demisiei mai multor senatori, potrivit News.ro.

Haralambie Vochiţoiu a spus, într-o intervenţie în plenul Senatului, că decizia luată în urmă cu o zi a fost nestatutară. El a arătat că grupul parlamentar UNPR s-a format în urma fuziunii cu PP-DD şi, în urma demisiilor de luni, în grupul parlamentar au rămas 10 senatori.

Potrivit Regulamentului Senatului, grupul parlamentar trebuie să aibă minim 7 senatori, aleşi sub sigla formaţiunii respective.

Haralambie Vochiţoiu a anunţat că UNPR a depus o contestaţie la Biroul Permanent al Senatului şi la preşedintele Senatului privind votul din plenul de luni şi a cerut să se ia act de existenţa în continuare a grupului parlamentar.

„Să luăm act că acest grup UNPR există în continuare, pentru că nu s-a emis nicio hotărâre a Senatului. Luaţi act de acest lucru şi, eventual, comisiile juridică, de regulament, de constituţionalitate, departamentul juridic să dea un punct de vedere. Până atunci, pentru că ieri decizia s-a luat în baza unui temei juridic inexistent, vă cer să luaţi act că grupul parlamentar există în continuare”, a spus Vochiţoiu.

Preşedintele de şedinţă al Senatului, Ioan Chelaru a precizat că Biroul Permanent va analiza contestaţia UNPR şi a continuat şedinţa de plen fără a lua în calcul cererea senatorului Haralambie Vochiţoiu.

Nouă senatori şi-au anunţat, luni, demisiile din UNPR, şapte anunţând că vor activa în cadrul grupului parlamentar PSD, iar doi, că rămân independenţi în Senat.

În urma anunţurilor din plen, grupul PSD a cerut să se constate că grupul parlamentar UNPR nu mai are numărul minim de senatori şi că s-a dizolvat, în urma plecărilor. Supusă la vot, cererea PSD a fost admisă de plen cu 86 de voturi ”pentru”, 7 abţineri şi un vot „împotrivă”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri