Biroul Permanent trimite deputaţilor din Comisia juridică cererea DNA în cazul lui Victor Ponta

Data publicării:
Zgonea

Actualizare 17.50: Ion Ciolacu a precizat că Biroul Comisiei juridice urmează să stabilească până luni termenul în care va fi elaborat raportul şi să informeze Biroul Permanent. Acest termen este de maxim 14 zile, a precizat Ciolacu. El a spus că nu este vorba de o tergiversare în acest caz.

Deputatul a precizat că este vorba de un dosar de 1.110 pagini, care trebuie să fie studiat şi de Victor Ponta şi avocaţii săi. Dosarul a ajuns la Parlament. 


Preşedintele Camerei Deputaţilor a anunţat că a convocat Biroul Permanent. „Am convocat pentru ora 17:00, astăzi, conform regulamentului Camerei Deputaților, de îndată, Biroul Permanent pentru a stabili procedurile care sunt scrise în regulament. Nu am citit dosarul, asta este prevederea pe care o am, ca să putem îndeplini obligațiile pe care le avem”, a spus Valeriu Zgonea.

Am primit și moțiunea de cenzură, am discutat cu dl. Călin Popescu Tăriceanu. La ora 13:00, luni, va fi convocat Biroul Permanent Reunit tot la Camera Deputaților pentru a stabili pașii procedurali în ceea ce privește moțiunea de cenzură”, a adăugat președintele Camerei Deputaților.

El a refuzat să comenteze solicitarea președintelui Klaus Iohannis la adresa lui Victor Ponta de a-și prezenta demisia din funcția de prim-ministru.

Citiți și Klaus Iohannis: Solicit demisia lui Victor Ponta

Procurorul șef al DNA a sesizat Camera Deputaților cerând avizarea urmăririi penale a lui Victor Ponta, pentru conflict de interese, având în vedere că, în calitate de premier, l-a numit pe Dan Şova în funcţia de ministru, în condiţiile în care în trecut a primit foloase din partea senatorului Şova.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...