A venit perechea berzei alungate de autorități. Păsările stau tot la vechiul cuib

Data publicării:
berze

Perechea berzei din Schitu Goleşti a ajuns în România puţin înainte de ora 16.00. Şi-a găsit partenera „acasă”, pe stâlpul pe care aveau înainte cuibul. Oamenii din sat spun că pasărea care a sosit prima a încercat să reconstruiască ceva acolo. Fără rezultat însă.

Nea Costică urmăreşte berzele în fiecare zi. E convins că păsările nu vor renunţa la vechiul stâlp pe care au trăit atâţia ani. Până şi lui i se pare că noul lor cuib este prea urât pentru ele.

Aceste berze aici își va face cuibul, nu acolo unde a făcut primarul”, spune el.

Din cauza dispozitivului metalic care a fost montat pe stâlp, berzele nu mai au loc. Femela a rămas la vechiul cuib, iar masculul s-a mutat pe stâlpul de vizavi. 

Tot satul este convins că păsările nu vor accepta cuibul propus de Guvern.

E casa lor, locul lor. Atunci de ce să se ducă în altă parte, când acolo s-au învățat ele? Ce ar fi să fac eu casa în grădină la altu?, spune un localnic.

Barza este o specie monogamă, ambii parteneri contribuie la realizarea cuibului. Este nevoie de ani mulți pentru ca acesta să ajungă la dimensiunea şi un confort rezonabil pentru progeniturile lor”, spune Mirela Ridiche, ornitolog.

Şi bărbatul care a făcut plângere împotriva berzelor pare să se resemneze cu ideea că păsările nu vor pleca. Se odihneşte acum ... cât mai poate.

Specialiştii spun că odată ce familia berzei de la Schitu Goleşti s-a întregit, păsările ar urma să decidă curând unde îşi vor face cuib. Cum nu au fost deloc la noua locuinţă, stabilită de Guvern cu sprijinul academicienilor, e greu de crezut că vor dori să locuiască în această vară acolo. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...