Microbuzele şcolare încurcă autorităţile. Oficialii din Constanţa nu ştiu câte au primit, care sunt cheile, de câtă motorină au nevoie

Data publicării:
microbuze constanta


Aşa entuziasmat a fost un şofer că va conduce în sfârşit un microbuz nou, că nici n-a mai contat că nu era cel care îi fusese dat. Îndrumat de ceilalţi şoferi, omul a ajuns în cele din urmă la maşina sa. 

Nu doar şoferii s-au pierdut cu firea când au văzut microbuzele în ţiplă. Primarii au uitat brusc cât vor trebui să plătească lunar pentru ele. 

Dacă înseamnă cam 300 de litri de motorina, apoi verificarile tehnice care se fac o dată la şase luni, apoi dacă, ştiu eu, mai sunt alte cheltuieli, in jur de 8-10 milioane de lei pe lună”, a spus Nicolae Dragomir, primarul comunei Ostrov. 

Nici oficialii judeţeni nu au venit cu lecţia învăţată în faţa jurnaliştilor. Am întrebat trei oficiali şi am primit trei răspunsuri diferite.

„Începand cu luna octombrie, până în decembrie, cele 34 de microbuze restante vor ajunge în judeţ”, a spus Radu Volcinschi, prefect judetul Constanţa.

„Până acum au venit opt, dacă nu greşesc, urmează să mai vină 15 şi în cealaltă etapă şcolara restul pana la 42 daca nu gresesc”, a spus Răducu Popescu, inspector şcolar general IŞJ Constanţa. „Ştim că până la sfârşitul anului trebuie să mai vina 25 de microbuze. Nu sunt suficiente, este evident că nu sunt suficiente”, a spus Cristian Darie, vicepreşedinte CJ Constanţa. 

În realitate, 46 de solicitări au fost făcute de Consiliul Judeţean Constanţa. Până acum, în judeţ au ajuns opt microbuze. Două au fost predate recent, în regim de urgenţă, şase acum, iar restul, de 34, urmează să ajungă în Constanţa până la finalul anului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri