Cum decurge o misiune de salvare. Minutele care fac diferența între viață și moarte

Data publicării:
epava siutghiol - 7191442-Mediafax Foto-Adrian Boioglu-4

Conform procedurii, atunci când un om sună la 112, prima voce pe care o aude este a dispecerului. În câteva secunde, acesta încearcă să afle de la apelant detalii despre posibilul incident. În situaţia în care vieţi omeneşti sunt puse în pericol, se activează un cod roşu.

În această situaţie, dispecerul 112 iniţiază o teleconferinţă. Medicul, pompierul, poliţistul şi jandarmul vor auzi în timp real tot ceea ce spune cel care a sunat.

În urma prăbușirii elicopterului SMURD în lacul Siutghiol, un bărbat s-a numărat printre primii care au chemat ajutor. Nu ştia câte victime sunt şi nici ce fel de aparat de zbor căzuse în apă. I s-a părut, însă, că trece o veşnicie până când salvatorii au ajuns la locul accidentului.

Procedura le permite salvatorilor ca, în aceste situaţii, să comunice între ei şi să hotărască suplimentarea forţelor. Maşinile de intervenţie ale medicilor, pompierilor, SMURD-ului şi poliţiei au staţii care pot fi comutate pe frecvenţe comune. Totul a fost gândit astfel încât victimele să fie salvate cât mai repede. Declaraţiile oficialilor arată că, aparent, la Constanţa, totul s-a făcut ca la carte.

După ce elicopterul a căzut în lacul Siutghiol, cei care au sunat la 112 au vorbit direct cu dispecerul inspectoratului pentru situaţii de urgenţă. S-a luat această decizie astfel încât specialiştii pompierilor să ştie exact cu ce forţe să intervină.

La 16.11 s-a primit primul apel cu privire la prăbuşire. La 16.12 şi 16.14 s-au primit şi alte apeluri. La ora 16.11 ISU Constanța alertează forţele din subordine și ordonă trimiterea la locul accidentului a acestora. La 16.18 a fost alertată echipa de scafandri din cadrul ISU Constanța. La 16.31, după 20 de minute de la momentul alarmării, se lasează prima barcă pneumatică de 10 persoane pentru căutare/salvare a ISU, al cărei motor porneşte la sfoară, nu la cheie. Motorul nu a pornit însă, dar barca a fost, oricum, utilizată în intervenție cu ajutorul vâslelor. Iar la 17.12, scafandrii de la ISU Constanța încep căutarea victimelor”, a declarat Monica Dajbog, purtătorul de cuvânt al MAI.

În tot acest timp, medicii serviciului de ambulanţă din Constanţa aşteptau pe malul lacului. Ei au ajuns primii, după şase minute. Pe colegii lor pompieri i-au aşteptat un sfert de oră, iar pe scafandri, aproape 50 de minute.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri