Datorii de milioane după accidentele rutiere. Banii pot fi recuperați doar după ani de procese

Data publicării:
accident posada 1

În iunie 2013, un autocar cu 47 de români cădea într-o prăpastie în Muntenegru. Bilanţul a fost unul tragic: 18 persoane au murit, iar alte 29 au fost grav rănite. După două zile avioanele militare au adus în ţară supravieţuitorii, iar la Spitalul Universitar au fost internate 11 victime. Patru luni mai târziu, a fost externat ultimul rănit, iar spitalul a tras linie şi a stabilit cât a cheltuit: 100.000 de euro.

Pentru toţi pacienţii intrenaţi s-au cheltuit aproximativ 483 .000 de lei, iar de la Casa de Asigurări s-au primit 19.800 de lei”, spune dr. Leonard Grecescu, purtatorul de cuvânt al Spitalului Universitar din Bucureşti.

Diferenţa ar trebui recuperată de la autorul accidentului. Numai că şoferul găsit vinovat a murit, iar responsabilitatea acoperirii prejudiciului revine firmei de asigurare.

O situaţie care se repetă constant. Numai în Capitală, Casa de Asigurări are de recuperat, după accidente rutiere, 32 de milioane de lei.

În momentul de faţă, Casa a recuperat cam 1,7 - 1,8 milioane de lei. Problema este următoarea: casa poate să recupereze sumele după pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive”, a explicat Gheorghe Iana, președintele Casei de Asigurări a Municipiului Bucureşti.

Până la o decizie finală a instanţei, spitalele ajung să cheltuie chiar şi 10% din buget pentru tratamentul victimelor accidentelor rutiere.

„Din anul 2010 avem încă 16 procese pe rol, în 2011 au fost 146, în 2012 tot 146 şi în anul 2013-159”, spune Monica Costin, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă din Cluj-Napoca.

Chiar şi după finalizarea acestor procese, inculpaţii refuză de cele mai multe ori să efectueze aceste plăţi”, adaugă Dan Ilincariu, purtatorul de cuvânt al Spitalului Judeţean din Timişoara.

Alteori, pacienţii sunt lăsaţi să se descurce. S-a întâmplat cu victimele accidentului de la Iaşi din martie 2011, când frânele unui tramvai au cedat. Mirela Drăguşanu a fost grav rănită, a suferit șapte intervenţii chirurgicale și a cheltuit 54.000 de euro. Nici nici până acum nu a reuşit să-şi recupereze banii de la compania de asigurări.

„Pe ei nu-i interesează că poți să mergi, că nu poți să mergi, că mergi drept, că mergi strâmb, că te doare când se schimbă vremea, când este umed afară, că ai nevoie de altă proteză. Interesul lor este să-ți dea cât mai puțin”, spune Mirela Draguşanu.

Noul Cod Penal este și mai restrictiv cu victimele accidentelor. Un șofer vinovat poate fi tras la răspundere penală doar dacă cel vătămat are peste 90 de zile de îngrijiri medicale. În plus, dacă autorul accidentului se împacă cu victima, spitalul își va recupera cheltuielile de la victimă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri