Deputatul PSD care s-a ascuns într-un tufiș după accident avea o alcoolemie de peste 1,00 la mie

Data publicării:
accident-2-794x595

 

Potrivit unor surse din cadrul anchetei, în urma analizei probelor de sânge luate joi seară deputatului PSD Mircia Muntean la UPU din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Deva a reieşit că acesta avea o alcoolemie de peste 1,00 la mie, notează Mediafax. 

Pe de altă parte, reprezentanţii Poliţiei Judeţene Hunedoara au spus că dosarul penal deschis în cazul accidentului în care a fost implicat Mircia Muntean a fost trimis deja Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionare. "Nu putem face publice acte dintr-un dosar care nu ne aparţine", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Hunedoara, subcomisarul Bogdan Niţu.

Accidentul în care a fost implicat Mircia Muntean s-a produs joi seară, pe şoseaua de centură a Devei, în apropierea staţiei CFR, unde un autoturism a acroşat un autobuz fără pasageri şi un alt autoturism, după care a intrat în spatele unui camion oprit la culoarea roşie a semaforului.

Deputat PSD, în tufiș, după un accident

Fostul primar din Deva, Mircia Muntean, a provocat un accident în lanţ. Martorii povestesc că deputatul PSD a lovit nu mai puţin de patru maşini, după care ar fi încercat să fugă de la locul accidentului. Poliţiştii l-au găsit pe Mircia Muntean într-un tufiş.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Te-ar putea interesa și:
10749196 827702093954518 137000476 n-794x595-1
Deputatul Mircia Muntean, despre accidentul rutier: „Totul e o făcătură”
accident-1-794x595
Deputat PSD ascuns în tufiș, după un accident 
Partenerii noștri
Playtech
Unirea Ungariei cu România, o propunere surprinzătoare de acum un secol sub regele Ferdinand. „N-avem de dat...
Digi FM
Erika Isac, amenințată cu moartea înaintea unui concert la Medgidia. Evenimentul a fost anulat
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Sophie Turner a rupt tăcerea. Ce spune actrița despre căsătoria cu Joe Jonas: „Totul este foarte nou pentru...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
1.200 lei în plus la pensie la recalculare, deși a muncit numai 31 ani. Câte puncte a realizat?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Cum arată cu adevărat o furnică. Fotografia care a cucerit internetul: „E incredibil! Pare un monstru”
Film Now
Jada Pinkett Smith, în rochie transparentă la premiera filmului soțului înstrăinat. E despărțită de 8 ani de...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...