Klaus Iohannis a promulgat Legea privind acordarea voucherelor pentru vacanţă

Data publicării:
iohannis FB cotroceni

Foto: Facebook

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 8/2014 pentru modificarea unor termene prevăzute în Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă.

Vot final în Parlament. Bugetarii vor primi tichete de vacanță de valoarea a șase salarii minime 

Legea a fost adoptată, pe 3 iunie, de Camera Deputaţilor, cu 303 voturi „pentru” şi 12 abţineri, după ce a primit votul senatorilor, pe 12 martie. Potrivit Legii, toţi angajaţii pot beneficia de vouchere de vacanţă, în limita a șase salarii medii pe economie.

Pe de o parte, angajaţii din sistemul privat pot beneficia de vouchere de vacanţă sau de primă de vacanţă, pe care angajatorul le acordă în urma negocierii, iar în sistemul public, în urma unui amendament adoptat, vor beneficia doar de vouchere de vacanţă nu şi de bani sau prime de vacanţă.

Voucherele de vacanţă vor fi folosite doar în turismul românesc. De asemenea, se introduce un nou sistem, acela a emiterii voucherelor de vacanţă pe suport electronic. Cele care sunt tipărite în suport electronic, cât şi cele pe suport de hârtie, vor fi utilizate doar în unităţi turistice autorizate de Autoritatea Naţională pentru Turism.

Acest sistem de vouchere de vacanţă păstrează facilităţile fiscale oferite angajatorilor, sunt deductibile şi scutite de la plata contribuţiilor şi taxelor salariale. În plus, emiterea voucherelor de vacanţă rămâne sub controlul Ministerului Finanţelor şi va permite intrarea pe piaţă a oricărui actor care respectă condiţiile.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri