Mitropolitul Laurențiu Streza: Mihai Viteazul nu poate fi canonizat

Data publicării:
mihai-viteazul

 

Sunt președintele comisiei sinodale liturgice, didactice și de canonizare a sfinților. Noi avem personalități care au trăit asemenea nouă și noi, studiindu-le viața, suntem obligați să-i trecem în canonul sfinților. A început de o lună de zile o comisie specială Mitropoliei Ardealului care va cerceta toată viața și activitatea părintelui și mai ales consecințele acestei pietăți. Nu Biserica provoacă produce declanșează procesul, ci poporul. Comisia va studia pentru canonizare, dar se poate ajunge la canonizare sau nu. Comisia a studiat și viața lui Mihai Viteazul și a ajuns la concluzia că nu poate fi canonizat. Dar nu înseamnă că Dumnezeu diminuează starea de fericire a lui Mihai Viteazul sau a altuia care nu va fi canonizat”, a mai spus ÎPS Laurențiu Streza, potrivit Turnul Sfatului.

Pe de altă parte, mitropolitul a spus că pozele cu Arsenie Boca vândute ca icoane reprezintă o blasfemie.

Suntem total împotriva comerțului deșănțat. E o blasfemie să dai fotografia unei personalități care are șansa să ajungă în icoană. E diferență între icoană și fotografie. Noi l-am canonizat pe Sfântul Andrei. Puteam să pun tabloul lui, să-i pun o aureolă și să spun că-i icoana lui. Nu, domnule. Imaginea e transfigurată. Icoana e imaginea sfințită. Asta o face artistul, pictorul, după canonul iconografic, ținând cont de acele trăsături trecute în canonizare: viața de sfințenie, ortodoxia credinței, asceza. Nu pui unul să se vadă frumusețea fizică, ci frumusețea spiritual”, a declarat ÎPS Laurențiu Streza.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri