Pământul le-a distrus casele. 20 de oameni din județul Buzău au fost evacuați

Data publicării:
alunekari

Case crăpate, garduri la pământ, oameni care încearcă să mai salveze ceva şi să fugă din calea pericolului. O bună parte a dealului din satul Lacurile, judeţul Buzău, a început să o ia la vale peste locuinţe şi gospodării.

Nu ne puteam închipui că, în câteva ore, o casă se poate transforma în nimic. Trosneşte casa, o ia la vale, lucrurile au luat amploare”, spune o localnică.

A plouat foarte mult, pământul slab, slăbit. Am scos bunuri, am scos, mai sunt animalele să le ducem la adăpost”, se plânge o alta.

Douăzeci de oameni - adulţi şi copii - şi-au lăsat gospodăriile şi au plecat la rude.

„S-a activat o alunecare de teren pe aproximativ două hectare, care, la acest moment, a dus la afectarea a şapte case. Acestea nu vor mai putea fi locuite”, a declarat subprefectul George Sava.

Comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă va analiza situaţia şi va căuta soluţii ca să ajute oamenii ale căror case au fost distruse.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri