Proiect: Trei variante de concediu de creştere a copilului

Data publicării:
mama copil - bebelus in brate - GettyImages - 13 august 15

 

Foto: Gulliver/Getty Images

Proiectul prevede că persoanele care, în ultimii doi ani anteriori naşterii copilului, au realizat timp de cel puţin 12 luni venituri din salarii şi asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, supuse impozitului pe venit, potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, beneficiază de concediu pentru creşterea copilului, în trei variante. 

Astfel, o primă variantă este concediul de creştere a copilului în vârstă de până la 6 luni, respectiv trei ani pentru copilul cu handicap, şi o indemnizaţie lunară. A doua variantă este concediul de până la vârsta de 1 an, precum şi indemnizaţia lunară, iar a treia variantă, concediul de creştere a copilului până la vârsta de doi ani, însoţit de indemnizaţie lunară. 

Pentru cei care preferă să stea acasă doar şase luni după naşterea copilului, indemnizaţia va fi 100% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni şi nu poate fi mai mică de 85% din cuantumul salariului minim brut pe ţară. 

Indemnizaţia pentru părinţii care optează să stea un an acasă reprezintă 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni, iar pentru cei care stau 2 ani acasă, indemnizaţia va ajunge la 70% din media veniturilor nete realizate în ultimul an. 

Iniţiativa legislativă mai prevede că persoanele care în perioada în care sunt îndreptăţite să beneficieze de concediu pentru creşterea copilului obţin venituri supuse impozitului au dreptul la stimulent de inserţie. 

Stimulentul de inserţie pentru persoanele care beneficiază de concediul pentru creşterea copilului până la 6 luni sau până la un an şi care obţin venituri supuse impozitului înainte de împlinirea de către copil a vârstei de un an, pentru perioada rămasă până la împinirea de către copil a vârstei de doi ani, va reprezenta 85% din cuantumul salariului minim brut pe ţară, garantat în plată. 

În plus, pentru părinţii care optează pentru un concediu de creştere a copilului de până la 2 ani şi obţin venituri, după împlinirea de către copil a vârstei de un an, pentru perioada rămasă până la doi ani, vor beneficia de un stimulent de inserţie echivalent cu 50% din cuantumul salariului minim brut pe ţară. 

Pentru persoanele care beneficiază de concediu de creştere a copilului cu handicap, până la vârsta de 3 ani, stimulentul de inserţie se va acorda oricând, pentru toată perioada şi reprezintă echivalentul a 85% din cuantumul salariului minim brut pe ţară. 

Iniţiatorul menţionează că propunerea legislativă vine în sprijinul familiilor care îşi doresc un copil, prin oferirea a trei variante de concediu de creştere a copilului, de şase luni, 1 an şi doi ani. În plus, cei care doresc să revină la serviciu mai devreme, vor primi un stimulent de inserţie în valoare echivalentă de 85% din cuantumul salariului minim pe ţară, brut, adică aproximativ 893 de lei, începând cu luna mai 2016, faţă de 50% din cuantumul minim al indemnizaţiei, cum este prevăzut în actuala lege. 

”Această sumă este mai aproape de necesarul pentru a acoperi cheltuielile cu îngrijirea copilului de către o bonă, sau o creşă sau grădiniţă”, spune deputatul  PSD. 

Valentin Sava mai afirmă că pentru a susţine femeile de carieră care îşi doresc un copil, propunerea legislativă prevede un concediu de 6 luni, perioadă în care mamele ar beneficia de o indemnizaţie egală cu salariul. 

Deputatul PSD citează date de la Ministerul Muncii, care arată că majoritatea părinţilor optează pentru concediu de creştere a copilului de 2 ani din cauza absenţei unor servicii alternative de îngrijire a copilului, la costuri suportabile de către familie. 

El afirmă că sistemul de educaţie antepreşcolară nu face faţă ca număr de locuri şi presupune o serie de costuri pentru hrană, jucării sau pentru amenajarea spaţiilor, pe care le suportă părinţii din propriul buzunar, care presupun sume de la 300 la 500 de lei. 

”Pentru cei care nu găsesc locuri în sistemulde stat, sistemul privat este o alternativă şi mai costisitoare, unde sumele variază între 800 şi 1.500 de lei”, mai afirmă deputatul PSD. 

Sava atrage atenţia că un părinte câştigă în medie între 1.500 şi 2.000 de lei pe lună şi nu are niciun avantaj în a reveni la muncă mai devreme de 2 ani, deoarece ar trebui să cheltuiască cea mai mare parte din banii pe care îi câştigă pe plata îngrijirii copilului, nu i-ar rămâne niciun ban de pe urma muncii sale. 

Senatul este prima Cameră sesizată în cazul acestui proiect de lege. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri