RADET se pregătește să sisteze căldura

Data publicării:
radet

FOTO: Mediafax Foto

„Ţinând cont de evoluţia temperaturilor exterioare din ultimele zile, RADET Bucureşti anunţă începerea manevrelor pentru încheierea sezonului de încălzire 2014-2015. În cadrul acestor manevre pregătitoare, au fost oprite CET Grozăveşti şi CET Progresul, consumatorii arondaţi acestor două centrale fiind preluaţi de celelalte CET-uri aflate în funcţiune", se arată într-un comunicat al Regiei Autonome de Distribuţie a Energiei Termice (RADET), transmis sâmbătă.

De asemenea, furnizarea agentului termic pentru încălzire a fost oprită în toate imobilele pentru care au fost depuse cereri din partea asociaţiilor de proprietari.

Întreruperea permanentă a furnizării agentului termic pentru încălzire în Capitală va fi făcută, cel mai probabil, săptămâna viitoare, în funcţie de temperaturile înregistrate în timpul nopţii, au precizat reprezentanţii RADET.

Potrivit Regulamentul pentru furnizarea şi utilizarea energiei termice, „oprirea încălzirii se face după trei zile consecutive în care temperatura medie a aerului exterior depăşeşte +10°C, între orele 18.00 - 06.00”.

Excepţie de la această măsură fac obiectivele speciale, precum creşele, grădiniţele şi spitalele, în cazul cărora furnizarea căldurii poate fi întreruptă doar la solicitarea scrisă a conducerii acestora.

Reprezentanţii RADET au precizat că cetăţenii îşi pot opri sau regla căldura în apartamente sau pot solicita administratorilor de bloc oprirea furnizării agentului termic în întregul imobil. Dispeceratele RADET funcţionează în regim permanent pentru soluţionarea acestor cereri, iar informaţii suplimentare pot fi obţinute la Telverde 0800.820.002, numărul cu apelare gratuită din orice reţea.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri