CGMB a avizat declararea lacului Văcăreşti arie naturală protejată

Data publicării:
delta vacaresti

 

Proiectul de hotărâre privind avizarea suprafeţei administrative ce va urma să facă parte din aria naturală protejată "Parcul Natural Văcăreşti" a fost adoptat în unanimitate de consilierii generali.

La şedinţa CGMB a fost prezent alpinistul Alex Găvan, care a ţinut un discurs, înaintea votului, în care a subliniat că zona lacului Văcăreşti este un "plămân verde" pentru Bucureşti şi ar putea fi prima arie naturală protejată urbană din România, notează Mediafax.

După ce un alt proiect de hotărâre în acest sens a fost aprobat de CGMB în urmă cu un an, hotărârile consiliului fiind ulterior atacate de Prefectură, pe 21 mai, Ministerul Mediului, în calitate de administrator al zonei, a trimis Primăriei clarificările legate de suprafaţa viitorului Parc Natural Văcăreşti şi susţinerea studiului de fundamentare.

În aceste condiţii, s-a decis că există documente revizuite care permit reintroducerea pe ordinea de zi a şedintei CGMB a proiectului de hotărâre privind avizarea suprafeţei administrative ce ar urma să facă parte din aria naturală protejată Parcul Natural Văcăreşti.

Potrivit ministerului Mediului, Graţiela Gavrilescu, "în momentul în care Hotărârea de Guvern privind înfiinţarea Parcului Natural Văcăreşti va fi emisă şi conform Ordonanţei 57, proprietarii terenurilor de aici vor fi despăgubiţi".

Foştii proprietari din zonă îşi revendică terenurile de peste 20 de ani. Întreaga zonă aparţinând Ministerului Mediului a fost dată în concesiune de către Administraţia Naţională "Apele Române" unei firme private cu care ministerul este în litigiu.

După ce National Geographic România a făcut o documentare în zonă, arătând că aceasta găzduieşte un ecosistem de peste 100 de specii de păsări, mamifere şi reptile, în iunie 2012, ministrul de atunci al Mediului, Rovana Plumb, a anunţat că Lacul Văcăreşti va fi arie protejată.

Ministerul Mediului a constituit o comisie ştiinţifică pentru elaborarea studiului de fundamentare, ce a fost înaintat Comisiei de Monumente a Academiei Române, care a dat un aviz favorabil pentru desemnarea Lacului Văcăreşti arie naturală protejată.

Citiți și:

Ultimii oameni din groapa Văcărești
Sălbăticia dintre blocuri

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri