Klaus Iohannis, despre dezinfectanții din spitale

Data publicării:
iohannis parlament - presidency

Ministrul Sănătății a atenționat toate spitatele să verifice eficiența soluțiilor dezinfectante de la firma Hexi Pharma. Însă, foarte puține spitale de la noi din țară au personalul necesar și, în acest moment, în România, nu există niciun laborator acreditat să facă astfel de controale.

Ministerul Sănătății a anunțat că va face propriile controale, cu precizarea că va colabora cu Parchetul General care, deja, a început o anchetă proprie.

Acest subiect a intrat și în atenția președintelui Klaus Iohannis.

Vedeți, și aici avem o situație unde principiul lasă că merge și așa e extrem de păgubos, e clar că aici unii nu și-au făcut datoria cum trebuie și, în consecință, vom avea o analiză și vom trage concluziile care se impun. Cu siguranță procedurile trebuie îmbunătățite,” a declarat Klaus Iohannis.

O anchetă realizată de Gazeta Sporturilor dezvăluie că cel mai uzual dezinfectant, folosit, cu precădere în sălile destinate persoanelor cu arsuri grave, este contrafăcut. Două dintre substanţele active componente ale Supraseptului sunt diluate de 10, respectiv 30 de ori faţă de concentraţia normală. Vorbim despre o soluţie utilizată în sălile de operaţie din peste 350 de spitale din România.

Jurnaliştii Gazetei Sporturilor au intrat în posesia unei reţete de fabricaţie de la un fost angajat al fabricii Hexi Pharma, cea care produce acest tip de dezinfectant. Reţeta confirmă rezultatul anchetei. Ca să dovedească înşelătoria, jurnaliştii au apelat la Institutul de stat ICECHIM, singurul care poate face analize de specialitate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...