Legea antifumat. Ce sancțiuni riscă cei care o încalcă

Data publicării:
GettyImages-tigari-1

Judecătorii Curţii Constituţionale au decis că legea antifumat nu încalcă în niciun fel Constituţia. Decizia Curţii Constituţionale i-a nemulţumit pe contestatarii legii.

Cristiana Anghel, senator ALDE: „Nu mi se pare normal să iei banii de la fumători şi pe urmă să le interzici orice fel de drept. Pe toţi îi aud: vai, copiii noştri inhalează fumul! Măi, tată, dar copilul tău inhalează aerul mizerabil care există în Bucureşti! A susţinut-o domnul Dragnea, să se spele cu legea pe cap!”.

Daniel Fenechiu, presedintele PND: „Eu cred că, în considerente, Curtea va lămuri multe lucruri şi am aşa senzaţia că va strecura în motivare posibilitatea de înfiinţare a spaţiilor pentru fumători.

Pentru iniţiatorii legii, decizia luată de judecătorii CCR reprezintă un triumf.

Aurelia Cristea ,deputat PSD: „Sunt bucuroasă de această decizie şi o aşteptam cu mari emoţii şi cu nerăbdare”.

Legea interzice complet fumatul în toate spaţiile publice închise, dar şi la locurile de joacă pentru copii, fie că sunt în aer liber sau în spaţii închise. În plus, este interzisă şi vânzarea la bucată a ţigaretelor şi a ţigărilor de foi.

Se va putea fuma, însă, în camerele special amenajate în aeroporturi, dar şi în penitenciare.

Persoanele fizice care nu respectă prevederile legii riscă amenzi de până la 500 de lei. În cazul cluburilor, barurilor şi restaurantelor, sancţiunile sunt mai dure: amenzi între 5.000 și 15.000 de lei sau suspendarea activităţii. Sancţiunile merg chiar până la închidera unităţilor care nu au respectat legea.

În Europa, fumatul în baruri şi restaurante este interzis aproape în toate statele. Codaşe sunt România, Cehia şi Austria. Statele Unite au interzis fumatul în spaţii publice încă din 1998.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Primul medicament pentru regenerarea dinților, aprobat pentru teste pe oameni
Digi FM
În ce stare era Irinel Columbeanu, înainte de a ajunge la azil: „Nu mâncase de 6 zile. L-au luat de pe o...
Pro FM
Lady Gaga neagă că ar fi gravidă, în ciuda pozelor care o arată cu o burtică proeminentă: "Nu sunt...
Film Now
La asta nu s-ar fi gândit nimeni. Cine este actrița celebră pe care ar fi pus ochii Tom Cruise: „Vrea să...
Adevarul
Cățelul încăpățânat: Cum a transformat un Golden Retriver o simplă plimbare într-o adevărată aventură...
Newsweek
De unde provine expresia „afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul"? Ce însemna inițial?
Digi FM
Heidi Klum, mai sexy ca niciodată! Imagini incendiare la piscină, fără haine, doar cu pereche de ochelari și...
Digi World
"Așteptări vs. realitate. Mă simt înșelată". A crezut că și-a închiriat cea mai frumoasă cameră cu vedere la...
Digi Animal World
Imagini inedite cu doi scafandri care „dansează” cu rechinii. Momentul e parcă desprins dintr-un film SF
Film Now
Lui Charlie Sheen i s-au aprins din nou călcâiele după Denise Richards? Pozele pline de senzualitate postate...
UTV
Bianca Censori, sotia lui Kanye West, socheaza cu o noua aparitie pe strazile din Italia