PROFIL DE PROTESTATAR. Cine este Claudiu Crăciun?

Data publicării:
claudiu craciun fb 1

Claudiu Crăciun are 35 de ani, este lector universitar şi este prezent mereu la demonstraţiile recente din Piaţa Universităţii. Acum, a devenit făptuitor în dosarul „Luneta”, deschis de oamenii legii după ce maşina ministrului Culturii a fost avariată.

Conform CV-ului său, Claudiu Crăciun predă cursuri la Catedra de Ştiinţe politice şi Studii Europene. Este doctor în știinte politice şi a studiat la London School of Economics, una dintre cele mai presitigioase instituții de învățământ superior din lume.

A fost şi funcţionar public în perioada guvernării lui Adrian Năstase şi a lucrat în aparatul executiv. Dar cunoscut a devenit nu datorită profesiei sale.

A intrat pe scena publică în 2012, cu o portavoce în Piaţa Universităţii. A ajuns repede liderul informal al miilor de protestatari, iar adevărut moment de recunoştere publică a venit după discursul din Parlamentul European: „Şi chiar dacă acum sunt cu voi, inima mea este alături de ei, acasă. O parte dintre ei protestează de două săptămâni la rând la -15 grade. Acesta este locul, piaţa publică unde conştiinţa democratică a României se manifestă chiar acum! Vă rog să îi salutaţi şi să îi aplaudaţi pe oamenii care au adus înapoi încrederea României în democraţie!”, le spunea europarlamentarilor Claudiu Crăciun.

După protestele din 2012, cu ciocniri violente între jandarmi şi manifestanţi, Claudiu Crăciun a apărut din nou cu portavocea în mijlocul protestatarilor care se opun proiectului de exploatare de la Roşia Montană. După aproape două luni de manifestaţii, a avut loc şi un incident: ministrul Culturii, Daniel Barbu, a fost huiduit în stradă de protestari şi a plecat cu luneta de la maşină spartă. Claudiu Crăciun este acum suspectat, alături de alte patru persoane, de avarierea maşinii ministrului.

Nu am făcut-o eu, este evident că nu am făcut-o eu. Aşa cum au făcut-o şi alţii, aşa am văzut şi eu pe internet respectivul anunţ şi am mers şi eu acolo, restul este cunoscut. A fost o manifestare a indignării faţă de susţinerea acordată de domnul Barbu exploatării miniere pe bază de la cianuri de la Roşia Montană”, a explicat Claudiu Crăciun, întrebat dacă el este cel care a organizat respectivul miting.

Claudiu Crăciun a fost cel care nu a vrut ca marşul pentru Roşia Montană să treacă şi prin faţa DNA, după ce peste 100 de oameni ieşiseră în stradă pentru a-i susţine pe procurorii anticorupţie revocaţi din funcţie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
De ce Regele Charles ține mereu mâinile în buzunar sau la spate. Își ascunde degetele?
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez, detaliul care amplifică zvonurile privind divorțul de Ben Affleck: „Lipsă de integritate și...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...