10 simulări pe zi după tragedia Colectiv

Data publicării:
Altar Colectiv Bucuresti Octav Ganea 025

O simulare avut loc în urmă cu o săptămână, în Bucureşti. Misiunea: salvarea victimelor unui cutremur de magnitudine mare. La ora 22:30 a sunat alarma. În câteva minute, sute de salvatori erau gata să plece. S-au chemat întăriri din judeţele vecine, iar în mai puţin de două ore, au fost peste 6.500 de salvatori mobilizaţi. Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a organizat cea mai mare simulare de acest fel din ultimii zece ani. La serviciu au venit şi aproape 600 de medici de pe ambulanţe.

O altă simulare a avut loc pe Autostrada Soarelui. Maşini răsturnate, pericol de incendiu şi oameni care aşteaptă să fie salvaţi. Au fost mobilizaţi pompieri şi medici din câteva judeţe. La fel s-a întâmplat şi în Deltă. Cu şalupe transformate în ambulanţe şi centre de comandă, salvatorii s-au văzut puşi în faţa altei provocări. Să ajute presupuse victime ale unui accident naval. Pompierii şi paramedicii au întins echipamentele, şi-au împărţit responsabilităţile şi au cărat cu targa zeci de oameni spre uscat.

Scenarii asemănătoare s-au pus la cale şi în subteran. Accidentele de metrou sau incendiile pot să producă sute de victime. Tunelurile sunt periculoase chiar şi pentru cei care intervin. Vizibilitatea este scăzută, căile de evacuare sunt puţine şi nu e loc pentru greşeli.

Întotdeauna, simulările sunt coordonate de şefii Derpartamentului pentru Situaţii de Urgenţă şi IGSU. S-au urmărit timpii de reacţie, s-au stabilit noi proceduri şi s-au corectat eventualele erori.

„Sunt, de fapt, astăzi, mai multe evenimente care se comasează cu un singur scop: să creştem gradul de siguranţă al populaţiei din judeţul Tulcea şi al turiştilor care trec prin judeţul Tulcea. Ce vedeţi în spatele dumneavoastră, a fost un efort conjugat”, a spus şţeful Departamentului pentru Situaţii de Urgneţă, Raed Arafat.

De la începutul anului, toate inspectoratele de pompieri din ţară au organizat astfel de simulări. Au fost, în total, peste 1.400 de exerciţii pentru intervenţii în caz de incendii, accidente auto, navale, feroviare sau aviatice şi cutremure. Toate sunt evenimente ce se pot produce oriunde, în orice moment.

„În judeţele marcate pe hartă s-au organizat şi 14 exerciţii şi simulări în care s-a declanţat planul roşu pentru intervenţii. Asta înseamnă că alături de pompieri au intervenit şi alte structuri ale MAI, poliţia şi jandarmeria”, trnsmite corespondentul Digi24.

Simulările fac parte din planul Ministerului de Interne de a îmbunătăţi reacţia salvatorilor. Acesta a fost regândit după ce autorităţile au recunoscut greşelile de organizare în intervenţia după incendiul de la clubul Colectiv.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri