Un nou accident pe Splaiul Dâmboviței. Mărturia polițistului care a salvat viața unui copil

Data publicării:
captura masina dambovita

Tatăl copilului a murit pe loc, iar mama este în stare gravă. Polițistul care le-a salvat fiul a declarat că a încercat să facă tot posibilul ca să îi salveze viața.

Am procedat la masajul cardiac. Mi-am dat jos hainele de pe mine ca să îl încălzesc. (Mai ştiai cum se face o resuscitare?) Nu ştiam, dar încercam să fac tot posibilul să îi salvez viaţa, să fie bine. După care a venit SMURD-ul şi l-au luat în ambulanţă. Prima oară mi-au zis că nu mai are puls, m-am gândit Doamne, poate nu am făcut bine. (Şi acum,vestea că acel copil e bine?) Sunt foarte foarte bucuros”, a declarat polițistul George Dorin.

Copilul a avut zile. Poliţistul l-a ţinut în viaţă, după ce un necunoscut a sărit în apă şi a scos din Dâmboviţa toată familia. Apoi a dispărut fără să aştepte laude.

În urma lui, agentul George Dorin a simţit că este dator să salveze cel puţin o viaţă. În timp ce resuscita copilul de opt ani, colegii lui încercau să afle cum a ajuns maşina familiei în râul Dâmboviţa.

„Pe fondul neadapătării vitezei la condiţiile unui carosabil umed a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat pe plafon în albia râului Dâmboviţa”, a precizat comisarul-șef al Brigăzii Rutiere, Ovidiu Munteanu.

Accidentul de astăzi este al doilea care are loc în 48 de ore pe Splaiul Dâmboviţei în zona târgului Vitan. Acolo, parapetul de protecţie de pe marginea râului a dispărut de mult.

Citiți și:

O femeie a murit după ce a căzut cu mașina în Dâmbovița

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...