Descoperire unică în România, magnet pentru turiştii care vizitează Cetatea Alba Carolina: „Depăşeşte orice imaginaţie”

Data actualizării: Data publicării:
alba iulia - intrare cetate-lp

Este vorba de muzeul în care sunt expuse vestigiile unei cazarme romane, descoperite în urmă cu câţiva ani. Pentru a le atrage atenţia vizitatorilor, în special a celor mici, ghizii sunt îmbrăcaţi în uniforme romane.

Cea din dreapta mea, care este făcută din blocuri masive de calcar este cea mai importantă cameră din clădire, partea mai mare este camera stindardelor”, a declarat ghidul Ciprian Dobra.

Muzeul a fost ridicat pe locul unde au fost descoperite urmele comandamentului castrului roman Apulum. Situl Principia a fost transformat apoi într-un muzeu unic în ţară şi a devenit în scurt timp după inaugurare unul din cele mai vizitate obiective din Cetatea Alba Carolina. Turiştii sunt pur şi simplu extaziaţi.

„Este extraordinară refacerea lui, depăşeşte orice imaginaţie”, a spus un turist. „Îmi place foarte mult muzeul pentru că nu am ştiut niciodată atâtea lucruri despre istoria romanilor”, a spus o turistă din Anglia.

Încântarea copiilor este cu mult mai mare, mai ales că au ocazia să poarte şi uniforma romană. Băiatul acesta, venit din Suedia, şi-a văzut visul cu ochii la Alba Carolina.

Biletele costă 10 lei pentru adulți și 5 lei pentru copii. Cetatea a fost construită la începutul secolul 18, după planurile arhitectului italian Giovano Morando Visconti. Lucrările de restaurare începute în 2008 au fost terminate anul trecut şi au costat 67 milioane de euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri