Raport. Prețul energiei, doar o treime din facturile pe care le plătesc românii

Data publicării:
achitare facturi ELECTRICA

Un studiu al celei mai importante bănci comerciale din România susţine că banii firmelor de stat sau private din domeniul energetic nu ajung în investiţii.

Tot ei avertizează că strategia energetică pe care şi-o doresc guvernanţii riscă să lase nerezolvate problemele din domeniu. Strategia energetică ar putea fi gata la finalul anului. Guvernanţii spun că vor tarife mai mici la consumatorii finali, dar nu au luat nicio măsură pentru scăderea taxelor şi a tarifelor care triplează valoarea energiei de la centrală până la priză.

Observaţi ponderea ridicată a tarifului de furnizare şi de distribuţie a preţului final la electricitate, ponderea redusă a preţului efectiv la curentul electric. Tarifele aprobate de ANRE ar putea fi mai puţin generoase, dată fiind şi ponderea ridicată la consumator”, a spus Mihai Căruntu, autorul raportului prezentat de BCR.

Chiar dacă are reţele învechite şi penele de curent sunt la ordinea zilei, compania de stat a câştigat într-un singur an, doar din distribuţia energiei, 260 de milioane de lei.

Însă cel mai mare profit de pe urma consumatorilor l-au făcut italienii de la Enel. Aceştia au câştigat doar pentru 2013, în regiunea Bucureşti-Ilfov, 267 milioane de lei.

Pentru gaze plătim mai puţine taxe. Adică valoarea gazului brut este jumătate din factura finală. Chiar şi aşa, cele mai mari profituri le au companiile care exploatează aceste gaze naturale, precum Petrom şi Romgaz. 

„Cere cu atât mai mult un management profesionist al acestor firme şi utilizarea acestor lichidităţi în proiecte de dezvoltare naţională. Totul este ca aceste fonduri să nu fie luate ca un prânz gratuit pentru subvenţionarea şi ținerea în viaţă cu orice preţ a unor activităţi pe criterii neeconomice”, a spus Radu Crăciun, economist şef BCR.

Preţurile mari la energie sunt contestate de consumatorii din Bucureşti, inclusiv prin desene apocaliptice.

Strategia energetică ar putea fi gata la finele acestui an. Până acum, Ministerul Energiei nu a decis însă cel mai important aspect: care este resursa cea mai eficientă pentru încălzire - gazele sau energia electrică? 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri