Criza elenă. Bursele se prăbuşesc

Data publicării:
GRECIA

Bursele americane au înregistrat cea mai mare scădere din ultimii doi ani, în vreme ce pieţele economice din Australia au avut cel mai mare declin de anul acesta.

Ieri, Standard & Poor's a retrogradat ratingul Atenei la categoria triplu C cu minus. E doar o rectificare a evaluării Greciei în mai puţin de două săptămâni. Urmările evenimentelor din Grecia decid soarta ţării şi poate chiar a economiei globale, spun unii analişti. Alţii, însă, spun că Grecia furnizează aproape doi la sută din Produsul Intern Brut al Zonei Euro, un procent prea mic pentru a destabiliza pieţele din regiune.

Grecia a intrat în zona crepusculară, anunţă jurnaliştii agenţiei The Associated Press încă din primul rând al analizei economice privind criza elenă. „Marţi, principalul punct din pachetul de salvare a Greciei expiră. Fără un nou acord pentru deblocarea ultimei tranşe de 7,2 miliarde de euro, Grecia e pe cont propriu. Un oficial al Uniunii Europene a spus că după expirarea înţelegerii va dura câteva săptămâni până când creditorii (...) vor pune pe masă un nou acord", relatează aceeaşi analiză.

Tot marţi e ziua în care Grecia trebuie să plătească rata de 1,5 miliarde de euro către Fondul Monetar Internaţional. Conform acesteia "Dacă Grecia nu plăteşte va dura ceva până când FMI va declara că Grecia intră în incapacitate de plată". Votul de la referendumul de duminică se desfăşoară în condiţii stranii, scriu cei de la The Associated Press. "Până când are loc votul la referendum, pachetul de salvare a Greciei expiră. Practic, grecii vor vota o ofertă ce a expirat din punct de vedere tehnic". 

"Mulţi cred că decizia Greciei de a închide băncile e un pas făcut spre ieşirea din Zona Euro. (...) O economie modernă are nevoie de bănci ce funcţionează. Pentru Grecia, asta ar însemna să imprime o nouă monedă, pe care să o folosească pentru repunerea pe linia de plutire a sistemului bancar", conchide analiza.

Ieri, bursele americane au înregistrat cea mai mare pierdere din ultimii doi ani. Şi asta în condiţiile în care SUA sunt apărate, în mare parte, de efectele negative ale prăbuşirii bursei de la Atena. Cele mai expuse sunt pieţele europene, spun analiştii.

„Sunt multe lichidităţi în lume. Băncile americane au fost, în mare parte, protejate de pericolul expunerii la Grecia. Cea mai mare parte din datoria Greciei e la Banca Centrală Europeană şi la asociaţii săi. Şi în cele din urmă, Grecia nu e o problemă economică. Aceasta nu e o problemă economică. Grecia abia dacă constituie 2% din PIB-ul Zonei Euro”, a spus Edward Dempsey, director de investiţii. 

Ministrul nipon al Economiei spune că criza elenă nu va afecta grav economia globală, însă asta depinde doar de modul în care răspund responsabilii politici.

„Trebuie să rămânem calmi. Trebuie să evităm cu orice preţ riscul contaminării (n.r. regiunii) din cauza unor sentimente părtinitoare. Dacă responsabilii politici răspund cu calm, nu cred că recesiunea elenă va avea un impact grav asupra economiei globale”, a declarat Akira Amari, ministrul japonez al Economiei. 

Îngrijoraţi, însă, sunt turiştii, care se tem că vacanţa lor în Grecia va fi dată peste cap de criza sistemului bancar elen. Datoria publică a Greciei se ridică la 317 miliarde de euro, din care 60% reprezintă datoria către statele din Zona Euro, 10% către FMI şi 6% către Banca Centrală Europeană.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri