De ce nu se vinde Ford B-Max

Data publicării:
ford bmax

Vânzarile de minivan la nivel european au fost în scadere cu 9% în primul semestru, potrivit datelor Automotive News, însa a fost o evoluţie mixtă în această clasă. Din cele 13 modele disponibile patru merg foarte bine, restul, mai slab şi, din păcate, B-Max nu e în prima categorie.

Pâna de curând maşina produsă la Craiova era lider de piaţă între minivanuri. A venit însă din spate, cu viteză, Fiat 500L. A depăşit şi s-a îndepărtat repede. În primele şase luni ale anului ajunsese la 55.000 de unităţi vândute, în timp ce B-Max-ul era contorizat cu 36.000 de înmatriculari la nivel european. În iulie şi august, Fiat 500L a urcat pâna la 68.000 de maşini, după cum arată datele producătorului. E drept, 60% din vânzari se fac în Italia natală, dar, în final, contează banii şi mai puţin de unde vin.

Statisticile din România consemnează în dreptul Fordului 38.500 de unitaţi produse. În ultimele luni, Fiat 500L a reuşit să depăşească B Max într-o cotă de 2 la 1.

Însă nu doar cu Fiatul are de luptat Fordul oltenesc. Pierde cam în faţa tuturor competitorilor importanţi. B-Max a fost depăşit şi de Nissan Note. Modelul japonez a avut o creştere spectaculoasă anul aceasta, şi după şase luni, avea vânzari mai mari cu 11%. B-Max se agaţă cu ultimele eforturi de locul trei al segmentului minivan, dar aproape sigur va pierde. Şi nu se ştie unde va coborî. La jumatate anului depăşea cu mai puţin de 100 de unităţi vânzarile Opel Meriva. Şi C3 Picasso era pe aproape. Atât Opelul cât şi Citroenul aveau un ritm mai bun de creştere în ultimele luni.

Producţia la uzina din Craiova a fost oprită în acest an mai bine de doua luni adunat. O lună a fost revizia tehnică anuală, dar restul au fost zile de şomaj tehnic din cauza cererii slabe. În această toamnă mai sunt programate sistări ale producţiei de nouă zile, inclusiv la secţia de motoare.

Producţia auto a scăzut cu 8,4% între ianuarie şi august, la 252.000 de autovehicule. 85% dintre maşini au fost asamblate de Dacia, şi aproape 15% de Ford.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri