Rusia: Cei 290 de paraşutişti americani în vestul Ucrainei nu vor reuși să aducă pacea

Data publicării:
486246703

Imagine de arhivă. Foto: Guliver/GettyImages 

Informaţia privind mobilizarea - la Centrul de antrenament Iavorovskii din regiunea Liov (vestul Ucrainei) - a 290 de militari din cadrul Brigăzii 173 Aeropurtate a Forţelor Terestre ale Statelor Unite, instalate în Italia, ne îngrijorează în mod serios”, a reacţionat Aleksandr Lukaşevici, un purtător de cuvânt al diplomaţiei ruse, potrivit Mediafax.

În opinia lui Lukaşevici, paraşutiştii americani nu vor reuşi să aducă pacea în estul Ucrainei.

„Paraşutiştii americani, împreună cu colegii lor britanici, prezenţi deja în Ucraina, şi instructorii canadieni, care sunt pe cale să ajungă, urmează să-i antreneze pe luptătorii din cadrul aşa-numitei Gărzi Naţionale”, a acuzat el.

„Aceste acţiuni ale Statelor Unite încalcă în mod direct înţelegerile convenite pe 12 februarie la Minsk”, a denunţat reprezentantul diplomaţiei ruse.

„Este evident că prezenţa unor militari americani în teritoriul ucrainean nu va aduce pace” în estul Ucrainei, unde un armistiţiu fragil este în vigoare începând din 15 februarie, a conchis Lukaşevici.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri