SONDAJ. Cetăţenii moldoveni preferă Uniunea Vamală realizată de Rusia, în detrimentul UE

Data publicării:
Grafica steag Republica Moldova UE sau Rusia

Întrebaţi ce ar alege între aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană sau la Uniunea Vamală, 50 la sută dintre cei chestionaţi au ales a doua opţiune, în timp ce 32 la sută au declarat că ar prefera aderarea ţării lor la UE, relatează portalul Unimedia.md, citat de Mediafax.

Totodată, sondajul arată că Partidul Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM) conduce în preferinţele alegătorilor cu 16 la sută, urmat de Partidul Comuniştilor (PCRM) cu 11,3 la sută, Partidul Liberal (PL) cu 11,1 la sută şi Partidul Liberal Democrat (PLDM) cu 7,1 la sută.

Peste 75 la sută dintre cetăţeni consideră că ţara merge într-o direcţie greşită, arată sondajul, care constată că populaţia Republicii Moldova devine tot mai îngrijorată de situaţia din regiune, având în vedere tensiunile din estul Ucrainei. Potrivit rezultatelor BOP, 20 la sută dintre moldoveni sunt îngrijoraţi de posibilitatea izbucnirii unui război în zonă.

„Procentul este destul de mare, dacă se compară cu barometrul din urmă cu doi ani, când nu exista această teamă”, a explicat directorul Institutului de Politici Publice, Arcadie Barbăroşie.

Rezultatele sondajului realizat de către Institutul de Politici Publice şi CBS-AXA şi finanţat de Fundaţia Soros Moldova arată totuşi că cea mai mare îngrijorare a moldovenilor o reprezintă preţurile. În topul temerilor urmează sărăcia, viitorul copiilor, şomajul şi corupţia.

Sondajul a fost realizat în perioada 28 martie - 7 aprilie, în 85 de localităţi, pe un eşantion de 1.104 persoane. Marja de eroare este de plus sau minus 3 la sută.

Uniunea Vamală Eurasiatică este o asociere între Rusia, Belarus şi Kazahstan, în interiorul căreia s-au anulat taxele vamale la comerţul reciproc şi s-a introdus un sistem uniform de taxare a importurilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri