Zeci de mii de ruşi au manifestat împotriva lui Vladimir Putin

Data publicării:
Untitled-1

Mii de ruşi au purtat drapele îndolialte ale Federaţiei Ruse şi au purtat portrete îndoliate ale lui Boris Nemţov, ucis cu patru gloanţe vineri noaptea. Pe un banner uriaş se putea citi: „Eroii nu mor, ei trăiesc în fiecare dintre noi!”.

A fost un om bun, el spune doar adevărul. Şi a fost ucis pentru că spunea adevărul. Autorităţile de la Kremlin au fost cele care l-au ucis”, a spus unul dintre manifestanți.

„Demonstrez împotriva războiului, împotriva războiului fratricid şi împotriva regimului lui Putin, care este un pericol pentru ţară”, a adăugat un manifestant.

Între timp, au apărut şi înregistrări video ale ultimului interviu acordat de Boris Nemţov unui post de radio, cu două ore înainte de a fi asasinat. El vorbea despre prezenţa militară a Moscovei în conflictul din Ucraina.

„Principala cauză a acestei crize este politica lui Putin, nebunească, agresivă şi criminală pentru ţara noastră şi pentru mulţi cetăţeni, de a porni război cu Ucraina. Prezenţa trupelor ruseşti acolo este bine documentată”, spunea Boris Nemţov, fost lider al opoziţiei, vineri.

Documente pe care Boris Nemţov urma să prezinte, susţine preşedintele ucrainean Petro Poroşenko. Acesta ar fi fost motivul pentru care a fost pus la cale asasinatul.

Analiştii politici apropiaţi Kremlinului încearcă să îl delimiteze pe preşedintele Vladimir Putin de orice legătură cu uciderea lui Boris Nemţov.

Este o crimă oribilă. Dar în mod sigur, nu aş spune că domnul Nemţov era o ameninţare la adresa preşedintelui Putin. El avea şanse zero de a câştiga orice alegeri, cel puţin de la începutul anilor 1990, când a avut un anumit succes electoral. Aşadar, a spune că Nemţov a fost ucis pentru a influenţa politica Rusiei în privinţa Ucrainei, consider că este o exagerare”, a spus Dimitri Babici, analist politic.

Autorităţile oferă 40.000 de euro recomensă pentru orice informaţie care ar putea duce la prinderea asasinului.

Doi martori i-au creionat un portret. Ei l-au descris ca fiind un bărbat cu părul scurt, îmbrăcat cu jeanşi şi cu o haină de culoare maro.

În timpul demonstraţiei de la Moscova, poliţiştii ruşi au reţinut un membru al Parlamentului de la Kiev. Potrivit presei, acesta a fost acuzat de o mişcare naţionalistă rusă că ar fi participat la un atac în Odessa, împotriva populaţiei rusofone, soldat cu 40 de morţi. S-a întâmplat în luna mai a anului trecut. 

Urmăriți în clipul de mai sus comentariul jurnalistului Emil Hurezeanu despre asasinarea lui Boris Nemțov.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri