ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Peste 290 de secţii de votare pentru românii din străinătate. Primii votează cei din Noua Zeelandă

Data publicării:
votare 2

Foto: Mediafax

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. MAE a precizat că lista finală a secţiilor de votare din străinătate a fost omologată „pe baza experienţei anterioare în organizarea alegerilor prezidenţiale în străinătate, luând ca referinţă scrutinul din anul 2009, când au fost organizate 294 de secţii de vot”, potrivit unui comunicat citat de Mediafax.

Primii români pentru care se deschid secțiile de votare sunt cei din Noua Zeelandă, cu 11 ore înaintea celor din România.

Ministerul de Externe reaminteşte că, la alegerile pentru preşedintele României din 2009, în străinătate au votat, în turul doi, aproximativ 146.000 de cetăţeni români în 294 secţii de votare, înregistrându-se, astfel, cel mai mare număr de cetăţeni români care au votat în afara ţării la un scrutin.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. „În stabilirea secţiilor de votare au fost avute în vedere considerente similare celor de la scrutinele anterioare organizate în străinătate. Pornind de la dezideratul acoperirii cât mai largi a zonelor în care trăiesc cetăţeni români în diferitele state pe glob, a fost urmărită asigurarea reprezentativităţii, proporţionalităţii, corectitudinii şi neutralităţii în organizarea secţiilor de votare. De asemenea, au fost avute în vedere posibilităţile concrete de organizare pe plan local”, preciza ministerul.

Ca şi în 2009, MAE a trimis în străinătate 600.000 de buletine de vot.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Potrivit cifrelor oficiale, în jur de trei milioane de români trăiesc în afara ţării, dar se estimează că numărul lor este mai mare.

MAE menţionează că pentru scrutinul din 2 noiembrie a fost majorat semnificativ numărul de secţii de votare în Republica Moldova, de la 13 la 21, ţinându-se cont de tendinţa ascendentă a numărului de cetăţeni români cu drept de vot din statul vecin. Marea Britanie este o altă ţară în care a crescut numărul secţiilor de vot, de la 8 la 11. În Australia sunt 5 secţii de vot, faţă de 3 în 2009.

A scăzut însă numărul celor din Italia (unde trăiesc în jur de 900.000 de români, conform datelor oficiale) de la 55 la 51 şi din SUA, de la 28 la 22. În Spania s-a menţinut acelaşi număr de secţii de vot, respectiv 38.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Cel mai mare număr de secţii de votare de până acum a fost organizat la referendumul pentru demiterea preşedintelui, din iulie 2012 - 306, după ce MAE anunţase iniţial un număr de 150 de secţii de votare.

La prezidenţialele din 2004 au funcţionat 134 de secţii de votare în străinătate, iar în 2000 doar 88.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Potrivit Ghidului alegătorului român din străinătate, lansat de MAE în septembrie, persoanele care la ora 21.00 se află în sala în care se votează pot să-şi exercite dreptul de vot.

Cetăţenii români care în ziua alegerilor se află în străinătate, în scop turistic, pot vota la orice secţie de votare organizată în străinătate.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Totodată, cetăţenii români cu domiciliul în străinătate care în ziua votării se află în România pot vota la orice secţie de votare din ţară, unde vor fi înscrişi pe tabele electorale.

Urmăreşte ştirile Digi24 despre ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 şi pe contul dedicat pe Twitter #cotroceni2014!   

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...