GENERAȚIA X. Românca devenită celebră în Africa, după ce a intrat în lumea afacerilor

Data publicării:
ROMANCA

„Mărioara de la Ţară” s-a mutat în Cape Town în 2000 pentru că îşi dorea ceva mai mult decât să meargă la serviciu şi să se întoarcă acasă. După o excursie în Africa de Sud, s-a mutat acolo definitiv. S-a angajat la un birou de avocatură, dar sătulă şi acolo de rutină, a hotărât să se implice în educarea localnicilor. Aşa a cumpărat o formulă de săpun şi a deschis o mică fabrică.

În fiecare an a mărit echipa cu 2-3 persoane şi cu toţii au fost antrenaţi şi educaţi în acest meşteşug de ea. I-a învăţat limba engleză, i-a învăţat matematica cu manuale româneşti. Acum lucrează 40 de oameni. La rândul ei, a învăţat biochimie şi chimie organică.

Săpunul e făcut manual, tunat manual, tăiat şi șlefuit manual. Produsele în care este ambalat, cutia, eticheta sunt făcute tot de ei. Şi e făcut doar din ingrediente naturale. Şi, pentru că au avut succes, clienţii le-au cerut să facă şi alte produse. Acum fac şi şampon, uleiuri, creme de corp, parfumuri şi lumânări.

O dovadă de responsabilitate socială apreciată de companiile care i-au devenit clienţi între timp şi care consideră fabrica de săpun o companie „motivaţională".

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...