AGLOMERAŢIE ÎN MAGAZINE. A început goana după alimente pentru Paşte

Data publicării:
cumparaturi paste supermarket mediafax

Abia a trecut agitaţia cumpărăturilor de 1 Mai că a reînceput goana prin magazine, acum pentru masa de Paşte. Pieţele şi hypermarketurile sunt din nou pline, iar angajaţii nu au odihnă, pentru că în această perioadă vânzările cresc cu cel puţin 30 de procente.

Vinerea Mare dinaintea Paştelui îi aduce din nou pe români în hipermarketuri. Retailerii se aşteaptă să vândă nu mai puţin de 7 milioane de cozonaci, 50 de milioane de ouă şi patru milioane de miei. Mai exact, un cozonac la doi români şi jumătate şi trei ouă pentru fiecare român. Cifrele nu iau însă în calcul cozonacii făcuţi în casă şi ouăle din gospodăriile proprii.

Românul e nebun şi cumpără şi dacă nu îi trebuie. Pe urmă aruncă

Hipermarketurile se aglomerează de la primele ore ale dimineţii. La Iaşi, primele cozi s-au format la cozonacii la ofertă - 9 lei bucata. S-a aşteptat chiar şi trei ore pentru ei.

Angajaţii hipermarketurilor au primit ordine clare şi la Timişoara: raionul trebuie alimentat încontinuu – clienţii vin în flux. „Românul e nebun şi cumpără şi dacă nu îi trebuie. Pe urmă aruncă”, spune un client.

Şi în pieţe e agitaţie, dar aici oamenii par mai cumpătaţi. Avantajul este că preţul se poate negocia pentru fiecare kilogram cumpărat în plus.

După periplul prin magazine, un calcul simplu realizat de corespondenţii Digi24 arată că masa de Paşte costă, pentru o familie formată din trei persoane, cel puţin 300 de lei.

Goana după gadgeturi

Înainte de minivacanţa de Paşte şi 1 Mai, românii au investit şi în gadgeturi de vacanţă sume cuprinse între 120 şi 500 de euro. Vânzările F64 Studio, cel mai mare magazin din sud-estul Europei dedicat echipamentelor foto-video, a înregistrat în ultimele săptămâni vânzări cu cel puţin 25% mai mari faţă de o perioadă obişnuită din an. La mare căutare au fost, desigur, echipamentele de mici dimensiuni, cu abilităţi tehnice cât mai avansate.

De Sărbători risipa este mai mare faţă de o zi obişnuită

Odată ajunşi în magazine, românii uită de multe ori de lista de cumpărături adusă de acasă şi îşi umplu coşurile cu produse pe care nu intentţonau să le cumpere. Multe din alimentele pentru care s-au dat însă adevărate bătălii la cozi ajung în cele din urmă la gunoi.

Producătorii de carne, de ouă şi de panificaţie se aşteaptă la vânzări record şi în acest an. Şi au toate motivele să fie optimişti. Studiile de piaţă arată că românii consumă în medie de Paşte 7 milioane de cozonaci, 50 de milioane de ouă şi 4 milioane de miei. 80% dintre români preferă cozonacul românesc. Cozonacii de import din hypermarketuri nu sunt la fel de căutaţi, de Paşte se vând în jur de 500.000. Pentru că meniul tradiţional e respectat cu sfinţenie, vânzările cresc de Paşte cu cel puţin 40% faţă de o lună normală.

Tentaţia e mare, românii nu ajung să mănânce tot ce cumpără, iar de Sărbători risipa este mai mare faţă de o zi obişnuită. În total, în ţara noastră se aruncă 2 milioane şi jumătate de tone de mâncare. Peste 15% din alimente nici măcar nu sunt scoase din ambalaj. Cauza: tentaţia promoţiilor din hypermarket şi evaluarea eronată a propriilor nevoi. Aşa se face că România se află pe locul 8 din 27 în topul ţărilor europene care aruncă cea mai multă mâncare. În lume se aruncă în fiecare an 1,3 miliarde de tone de alimente.

Pe aceeaşi temă:

Cumpărături de Paşte pe internet. Preţuri mai mari, cozi inexistente

Experiment Digi24. Piaţă vs. supermarket: Unde se găsesc cele mai ieftine alimente

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Oprah Winfrey, internată de urgență. Care este starea celebrei prezentatoare TV
Digi FM
Cât plătește Nicușor Dan chirie pentru apartamentul din București: „Avem o cameră și două dormitoare la...
Pro FM
Dakota Johnson și Chris Martin, relație cu despărțiri și împăcări. Ce s-a aflat despre actriță și solistul de...
Film Now
Robert De Niro, îndrăgostit lulea de iubita lui cu 35 de ani mai tânără. Actorul nu s-a oprit din zâmbit în...
Adevarul
Rezultate alegeri locale 2024. Suceava: Tânărul care l-a învins pe Gheorghe Flutur. S-a înscris în PSD din...
Newsweek
Ce pensie primești la recalculare dacă ai muncit pe salariu mediu timp de 35 sau 45 de ani?
Digi FM
Anca Molnar, make-up artistul vedetelor, a murit la doar 35 de ani. Tânăra fusese diagnosticată cu o formă...
Digi World
Cel mai bun moment al zilei pentru a face sport pentru a scădea nivelul zahărului din sânge. E valabil mai...
Digi Animal World
Cum arată cu adevărat o furnică. Fotografia care a cucerit internetul: „E incredibil! Pare un monstru”
Film Now
Motivul real pentru care Jennifer Lopez și Ben Affleck și-au scos la vânzare conacul din Los Angeles...
UTV
Jin, din celebra trupa K-pop BTS, si-a finalizat serviciul militar obligatoriu in Coreea de Sud