Untold, prima zi | Șuie Paparude a dat startul festivalului

Data publicării:
untold stadion - fb - 30 iulie 2015 1

La ora 18:00 au fost pe scenă cei de la Şuie Paparude, iar fanii au fost exaltaţi. Toţi au dansat pe ritmurile techno, house, electro, trance.

Cluj Arena reprezintă epicentrul festivalului. Aici sunt amplasate scenele principale. Un alt moment important va fi la 10:15, când intră pe scenă Fedde le Grand. Iar, de aici, numele artiştilor recunoscuţi internaţional se ţin lanţ. Urmează Dmitri Vegas şi Like Mike de la 23:45. Concertele continuă şi după 1 noaptea, când atmosfera va fi electrizată de capul de afiş al zilei - ATB.

Cei care vor un moment departe de gălăgia scenelor au zone special amenajate. Peste tot sunt baruri şi restaurante, pentru cei care simt că i-a ajuns căldura sau foamea. Organizatorii au creat un card special pentru achitarea produselor.

Pentru prima dată, un festival organizat în România beneficiază şi de un adevărat spital de campanie, cu o capacitate de 30-40 de pacienţi. Puncte medicale au fost organizate pe Cluj Arena, iar echipe mobile de paramedici patrulează tot perimetrul festivalului.

Nu lipsesc nici polițiștii, în număr de 400. Angajații Poliției Române vor acţiona zilnic, pentru menținerea ordinii publice, precum şi pentru fluidizarea traficului rutier.

În plus, oamenii legii au organizat puncte de informare, unde distribuie participanţilor flyere în limbile română, engleză şi maghiară, cu recomandări pentru prevenirea furturilor de bunuri personale, precum şi pentru prevenirea faptelor antisociale. 

În perioada 30 iulie – 2 august, pentru desfăşurarea în siguranţă a festivalului de muzică UNTOLD, 400 de poliţişti se...

Posted by Politia Romana - www.politiaromana.ro on Thursday, July 30, 2015

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
De ce Regele Charles ține mereu mâinile în buzunar sau la spate. Își ascunde degetele?
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez, detaliul care amplifică zvonurile privind divorțul de Ben Affleck: „Lipsă de integritate și...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...