Măsuratul oilor, tradiția începutului de mai

Data publicării:
masurat oi
Dacă e primăvară, se măsoară oile în Hunedoara. Este tradiția pe care localnicii din Ținutul Pădurenilor o respectă cu sfințenie de sute de ani. Sătenii din Lelese se adună an de an la stână pentru măsuratul oilor: le mulg, măsoară cantitatea de lapte dată de fiecare turmă, după care mioarele sunt lăsate să plece la munte. Localnicii spun că obiceiul s-a păstrat în timp nu doar ca o dovadă de iubire pentru animale, ci și ca o recompensă pentru munca depusă peste iarnă.

În fiecare an, la începutul lunii mai, dealurile Pădurenilor răsună de glas de mioare. Este tradiția care îi reunește pe săteni, pe ciobani, dar și pe tinerii dornici să păstreze obiceiul - măsuratul oilor.

"Îi specific zonei Pădurenilor, așa ne-am pomenit, deci îi tradiție din moși strămoși."

"Tradiția, din străbunici, noi o păstrăm și mergem cu ea mai înainte."

Oile sunt mulse, după care se măsoară cantitatea de lapte dată de fiecare turmă. Acesta va fi etalonul pentru brânza pe care proprietarii de mioare din Lelese o vor primi în această vară de la ciobanii care le îngrijesc animalele.

"Ei țin animale pentru că sunt iubitori de animale, și apoi se ia în calcul și rentabilitatea și productivitatea ce o au crescând oile.".

"Este prima zi din an în care toți crescătorii de animale se adună împreună. Este prima zi în care își aduc și oile împreună își fac planul pentru întreg anul și chiar și pentru ce vor face anul viitor", povesteşte Ciprian Achim, primarul din Lelese.

Copiii sunt nelipsiți de la stâna unde se măsoară oile. Chiar dacă trăiesc la oraș, vor să păstreze tradițiile bunicilor.

"Tradițiile fac parte din poporul nostru și dacă nu s-ar păstra tradițiile teoretic s-ar pierde și poporul."

În comuna hunedoreană Lelese sunt crescute acum aproape 3 mii de oi. Mioarele vor fi duse de ciobani la munte, de unde se vor întoarce toamna târziu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri