Mobilizare la Iaşi după un apel la 112 privind prăbuşirea unui avion. A fost alarmă falsă

Data actualizării: Data publicării:
ISU crop

La nivelul județului Iași a fost activat, joi seara, planul roșu de intervenție. Un apel la 112 a semnalat că un avion s-ar fi prăbușit în zona Comarna-Osoi-Cozia. După ore întregi de căutări, s-a dovedit a fi vorba despre o alarmă falsă.

isu
Foto: ziaruldeiasi.ro

Actualizare 09.00. A fost alarmă falsă. După ore întregi de căutări, echipele de salvare nu au găsit nicio dovadă că un avion s-ar fi prăbușit.

Codul roşu de intervenţie instituit la Iaşi după ce un apel la 112 a anunţat prăbuşirea unui avion a fost ridicat după două ore şi jumătate, existând posibilitatea ca autorul apelului să fi fost indus în eroare de luinile de semnalizare ale unei aeronave, scrie News.ro. Mai multe echipaje ISU, dar şi ambulanţe SMURD au fost trimise în zona localităţilor Prisecani-Osoi, la aproximativ 20 de kilometri de Iaşi, în urma apelului prin care se anunţa prăbuşirea unui avion. Serviciile de urgenţă au căutat aparatul care se presupunea că s-a prăbuşit, deşi autorităţile în domeniul aviaţiei au susţinut că nu deţin informaţii privind un astfel de incident. Bărbatul care a sunat la 112 le-a indicat poliţiştilor inclusiv zona în care a văzut aparatul.

Actualizare 00.50. Raed Arafat: "La momentul acesta ROMATSA nu are nimic dispărut. Este un apel telefonic care a venit. Ai noştri caută acolo ca măsură de precauţie, dar la acest moment nu este nimic confirmat. S-a luat legătura cu ROMATSA. În acest moment nu avem nimic dispărut, oficial, din avioanele care erau în zonă".

Actualizare 00.20. Poliţia de Frontieră Iaşi a luat legătura cu omologii din Republica Moldova, pentru că distanţă faţă de graniţă nu este mare.

Autorităţile ieşene afirmă că au luat  legătura şi cu ROMATSA, care nu confirmă prăbuşirea unui avion.

Actualizare 00.10. Poliţiştii au ajuns la domiciliul bărbatului care susţine că a văzut un avion ce avea un motor în flăcări. Acesta le-a explicat zona în care a văzut avionul, iar echipele au plecat spre acea zonă pentru a face cercetări.

Martorul susţine în continuare că a văzut cu ochii lui avionul în flăcări, scrie bzi.ro.

Actualizare 23:40. Un pompier a vorbit la telefon cu persoana care a sunat la 112. Potrivit acestuia, bărbatul din Cozia a văzut „un avion mare care a intrat în picaj”. Pompierii se află în zonă și încep căutările.

„Este un apel primit la ora 22:45. Cetățeanul spunea că e în zona Prisecani-Osoi. Acum verificăm dacă se confirmă. Obligatoriu, de la preluarea acestui anunț am intrat sub cod roșu”, a declarat prefectul Marian Șerbescu. Prefectul a menționat că semnalarea primită nu a fost confirmată deocamdată, echipele trimise în teren urmând să verifice situația.


Toți șefii din cadrul ISU și subalternii lor au fost chemați de acasă la serviciu, relatează Ziarul de Iași. Jurnaliștii scriu că mai multe echipaje de pompieri se îndreaptă la fața locului.

Potrivit sursei citate, reprezentanții instituției au transmis că sunt în alertă maximă și au trimis la fața locului, în recunoaștere, mai multe autovehicule. Aeroportul Iași a transmis către ISU că nu le-a dispărut niciun avion de pe radare și, în cel mai rău caz, avionul semnalat în apelul de la 112 ar fi o cursă din Republica Moldova.

Un localnic a sunat în această seară la 112 semnalând faptul că a văzut flăcări la motoarele unui avion ce zbura în zonă.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Te-ar putea interesa și:
avion prabusit iasi
Cauzele accidentului de avion din Iași, în care a murit un instructor de zbor
avion cessna wikipedia
Avion de mici dimensiuni prăbușit în județul Iași. O persoană a decedat
Partenerii noștri