România a trecut la ora de iarnă

Data actualizării: Data publicării:
U.S. Prepares To Set Clocks Back As Daylights Saving Time Ends
Gulliver/GettyImages

România a trecut în noaptea de sâmbătă spre duminică la ora oficială de iarnă. Ceasurile au fost date înapoi cu o oră, la ora 4:00, care a devenit ora 3:00, astfel că 30 octombrie va fi cea mai lungă zi din acest an.

U.S. Prepares To Set Clocks Back As Daylights Saving Time Ends
Gulliver/GettyImages

În noaptea de sâmbătă spre duminică, România a revenit la ora Europei de Est sau Timpul Legal Român. Astfel, începând de duminică, România are două ore avans faţă de GMT.

România se află în fusul orar 2, iar Timpul Legal Român se aplică din ultima duminică a lunii octombrie până în ultima duminică a lunii martie, când România va trece la ora de vară, iar diferenţa faţă de timpul universal (UTC) va fi de trei ore.

Efectele trecerii la ora de iarnă

Adaptarea la ora de iarnă nu este prea uşoară, spun psihologii. Schimbarea creează senzatia de oboseală şi irascibilitate, accentueaza stările de depresie sau creşte stresul şi anxietatea din cauza întunericului şi a frigului. Persoanele cărora le place rutina sunt cele mai stresate, pentru că trecerea la ora de iarnă le dă peste cap obiceiurile zilnice.

În schimb, persoanele care se adaptează mai repede la schimbări îşi continuă activităţile normal, fără să fie afectate în vreun fel.

Pentru a contracara efectele trecerii la ora de iarnă, medicii recomandă ca în următoarele săptămâni somnul să înceapă cu o oră mai devreme.

Indiferent ce efecte produce trecerea la ora de iarnă, psihologii spun că acestea dispar în câteva zile, timp în care corpul se obişnuieşte cu noul orar.

De ce schimbăm ora

Conform Convenţiei fusurilor orare, ceasornicele arată pentru fiecare punct de pe Pământ acelaşi minut şi aceeaşi secundă, iar diferenţele dintre ore sunt date de faptul că, la fiecare 15 grade longitudine apare o oră în plus. Numerotarea acestor fusuri începe de la meridianul de origine, care trece prin localitatea Greenwich (Marea Britanie), în sens pozitiv către est. Astfel, pentru Europa, ora Europei Occidentale este ora fusului 0, a Europei Centrale - ora fusului 1 şi a Europei Orientale - ora fusului 2.

România se afla în fusul orar 2, iar perioada dintre lunile octombrie şi martie (cea a lunilor de iarnă) este denumită „timpul legal român”.

Convenţia a fost semnată de România în 1979, iar în 1997, prin ordonanţă guvernamentală, orarul de vară a fost din nou corelat cu cel practicat în ţările Uniunii Europene.

În 1996, ţinând cont de avantajele decalării orarului cu o oră, vara, pentru a profita la maximum de orele de lumină, acest orar a fost prelungit în Europa cu încă o lună.

România a instaurat acest sistem al orei de vară în 1932. Pe atunci, ora se schimba în prima duminică a lunii aprilie, respectiv în prima duminică a lunii octombrie. Această practică a rămas valabilă până în 1943, când legea trecerii la ora de vară nu a mai fost în vigoare. De abia după 36 de ani, în 1979, s-a revenit la acest procedeu.

Primii care au introdus ora de vară au fost germanii, începând din 1916 (între 30 aprilie şi 1 octombrie). Au urmat britanicii, care au introdus ora de vară tot în 1916 (între 21 mai şi 16 octombrie). Alte ţări care au introdus ora de vară au fost: Belgia, Denemarca, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia şi Tasmania. La 19 martie 1918 a fost introdusă şi în Statele Unite ale Americii, dar a fost folosită doar până în 1919. Ora de vară este în prezent implementată în peste 70 de state, dar perioada variază de la o ţară la alta.

Călătorii mai lungi. Cum va fi afectat transportul feroviar

Trenurile de călători vor pleca din staţii după ora de vară până în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 4:00, scrie News.ro. După trecerea la ora Europei Orientale, trenurile vor opri în staţiile din parcurs stabilite, unde vor staţiona până la ora de plecare din orarul în vigoare după noua oră. Trenurile care mai au de parcurs o distanţă scurtă până la staţia finală îşi vor continua mersul până la destinaţie.

Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea de la ora de vară la ora Europei Orientale se face în aceeaşi zi, între staţiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Bulgaria şi Ucraina, trenurile vor circula după orele din Mersul de tren în vigoare.

Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, călătorii sunt rugați să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, să contacteze compania la numărul de telefon 021/9521 (pentru traficul intern) sau să se adreseze personalului din stații.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri