IRES | Surprize în profilul alegătorului. De cine a fost votat PSD

Data actualizării: Data publicării:
TIMISOARA - ALEGERI PARLAMENTARE - ALINA GORGHIU
Foro: Inquam Photos

Foarte multe dintre miturile votanților PSD s-au spulberat, a explicat la Digi24 sociologul Dan Jurcan, de la IRES. Institutul a realizat un profil al alegătorilor care au participat la scrutinul parlamentar din 11 decembrie. Rata de participare la vot a fost puțin sub 40 la sută.

Elementul de noutate este că PSD a reușit să mobilizeze și electoratul urban și cel cu studii, a arătat Dan Jurcan. Astfel, PSD a fost votat în măsură mai mare decât PNL de către alegătorii cu studii superioare.

Rezultatul alegerilor de duminică a fost o surpriză pentru sociologi. În primul rând, pentru că opţiunile electorale au contrazis aproape toate stereotipurile în privinţa votanţilor Partidului Social Democrat.

La precedentele alegeri, PSD obținuse în special votul alegătorilor din mediul rural şi pe al celor care au, cel mult, studii medii. Lucrurile s-au schimbat, însă, la scrutinul de duminică - jumătate din votanţii de la oraş au pus ştampila pe listele social-democraţilor.

Anumite tendințe se păstrează, dar de data asta vedem că alegătorii PSD sunt la fel de bine prezenți și în urban. (...) Alegătorii PSD, într-o proporție de 23,24 la sută, sunt cu studii superioare.  Alegătorii PSD vin și din rândul tinerilor”, a arătat sociologul Dan Jurcan.

PSD şi PNL sunt la egalitate pe eşantionul de vârstă 25-34 de ani. Lucrurile sunt foarte echilibrate şi când vine vorba de electoratul cu studii superioare - procentele obţinute de social-democraţi, liberali şi USR sunt foarte apropiate.

Ciudat, din punctul nostru de vedere – eram obișnuiți să vedem un profil diferit al alegătorului PNL față de PSD. Acum vedem foarte clar că există într-o măsură destul de mare o oarecare suprapunere pe aproape toate dimensiunile”, a declarat Dan Jurcan la Digi24.

Pensionarii, şomerii şi persoanele casnice au votat, într-o majoritate covârşitoare, cu PSD. Totuşi, partidul condus de Liviu Dragnea e pe primul loc în privinţa votului românilor care au un loc de muncă. Diferenţa faţă de PNL e de zece procente şi dublu faţă de USR.

Mai vedem ceva din această analiză. Ne-am tot întrebat să vedem unde s-au dus cele 10 procente ale PNL, pentru că PNL avea la locale 30 la sută pe votul politic, acum are 21 la sută. Și am văzut că cei care au votat PNL la alegerile locale, din cele 10 procente s-au dus aproximativ trei procente către PSD. S-au regăsit în acel discurs care se adresează mediului de afaceri și nu numai”, a explicat Dan Jurcan.

I. VOT DUPĂ VÂRSTĂ

25-34 de ani

PSD - 28,5%

PNL - 28,9%

ALDE - 6%

USR - 17.9%

PMP - 5,2%

UDMR - 6,5%

55-64 de ani

PSD - 54%

PNL - 17,3%

ALDE - 6,3%

USR - 5,3%

PMP - 4,4%

UDMR - 6,4%

II. OCUPAŢIE

vot ocupational

Angajat

PSD - 35,8%

PNL - 25,1%

ALDE - 6,3%

USR - 14%

PMP - 4,8

UDMR - 6,5%

Student

PSD - 28,2%

PNL - 31,1%

ALDE - 7,5%

USR - 17,9%

PMP - 3,6%

UDMR - 5,8%

Şomer

PSD - 46,9%

PNL - 24,7%

ALDE - 6,9%

USR - 7,6%

PMP - 4,7%

UDMR - 4,7%

Pensionar

PSD - 60%

PNL - 14%

ALDE - 5,8%

USR - 3,5%

PMP - 3,6%

UDMR - 7%

IV. LOCALITATE

captura

IV. STUDII

Cel mult 10 clase

PSD - 59,6%

PNL - 18,1%

ALDE - 4,2%

USR - 1,8%

PMP - 2,9%

UDMR - 8,8%

Liceu

PSD - 46,4%

PNL - 22,2%

ALDE - 6,8%

USR - 6,6%

PMP - 4,8%

UDMR - 6,6%

Învăţământ superior

PSD - 26,8%

PNL - 24,4%

ALDE - 8%

USR - 22,3%

PMP - 5,2%

UDMR - 4,1%

vot studii

REGIUNE

vot regiune1

vot regiune 2

Studiul IRES a fost realizat la comanda Digi24, pe un eşantion 18.284 de alegători, în 300 de secţii de votare.

Urmăriți în materialul video de mai sus discuția cu Dan Jurcan și jurnaliștii invitați în emisiunea „Jurnalul de Seară” de la Digi24.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce s-a întâmplat cu Nicuşor Dan la festivităţile de Ziua Eroilor? Aşa nu a mai fost văzut, imaginile...
Digi FM
Fiul lui Nadal, momente delicioase cu Federer, Djokovic și Murray. Imagini virale cu puștiul plin de energie
Pro FM
CRBL, dezvăluiri despre divorț și relația cu Olga Guțanu: „Nu am cerut buletinul. A fost un șoc și pentru...
Film Now
Sofia Vergara, siluetă de vis în costum de baie: "Vara nu e pregătită pentru tine". Ședință foto improvizată...
Adevarul
China a devenit cel mai mare recuperator de datorii din lume. Ce înseamnă asta pentru viitorul a zeci de țări
Newsweek
Care pensii ar urma să crească cu sute de lei? Cine sunt pensionarii care vor lua bani în plus?
Digi FM
Interesul pentru prevenție este în creștere în România, însă adoptarea obiceiurilor zilnice necesită în...
Digi World
Sfârșitul Universului va veni mai devreme decât se prevedea, cred oamenii de știință olandezi
Digi Animal World
Momentul când un urs cade prin tavanul unei case din Kentucky. S-a prăbușit direct pe aragazul din bucătărie
Film Now
Arnold Schwarzenegger, despre scena pe care ar șterge-o definitiv din carieră: „Era ridicolă, dar a fost un...
UTV
Bianca Censori, din nou goală pe Instagram. Soția lui Kanye West, acuzată de „indecență publică”