Victor Ponta: „Liviu, protecția de la Sistem nu o să țină la nesfârșit”

Data publicării:
victor ponta liviu dragnea facebook dragnea 31 07 2015

Fostul prim-ministru Victor Ponta îl avertizează pe președintele PSD Liviu Dragnea cu privire la o anumită protecție de care acesta ar fi beneficiat până acum, afirmând că „nu o să țină la nesfârșit!”

Victor Ponta îl acuză pe Liviu Dragnea că „minte cu nerușinare”.

La fel și slugile lui din politică sau din presă plătite cu bani publici. Dosarul în care am fost audiat are număr de înregistrare din 2014! Este clar – 2014!? Am fost chestionat în calitate de martor (nu denunțător) despre modul în care am semnat eu o Hotărâre de Guvern din 2013! Afacerile lui Dragnea cu Teldrum sunt problema lui și nu a mea sau a lui Grindeanu!”, a adăugat el.

Fostul premier a adăugat că nu a depus „niciodată” un denunț împotriva lui Liviu Dragnea sau a altui membru din PSD.

„Nu am depus niciodată un denunt penal contra lui Dragnea sau a oricui altcuiva din PSD! Niciodată! Dacă Dragnea a comis fapte penale cu TELDRUM să râspundă pentru ele. Faptul că dă vina în mod mincinos pe alții arată doar cât este de speriat și cât de vinovat se știe!”, a mai afirmat el.

„Liviu - minciuna și hoția au (până la urmă) picioare scurte! Și protectia pe care ai avut-o până acum de la "Sistem" nu o să țină la nesfârșit!”, a punctat Victor Ponta.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri