Un urs de 300 de kilograme a fost eutanasiat în Alba. Animalul era grav rănit, după ce fusese lovit de un TIR

Data publicării:
urs eutanasiat alba
Un urs de 300 de kilograme a fost eutanasiat în Alba. Animalul era grav rănit, după ce fusese lovit de un TIR. Sursa foto: alba24.ro

Un urs rănit, de aproximativ 300 de kilograme, a pus pe jar, joi, autoritățile din Alba. Prezența animalului în apropierea locuințelor a fost alertată de localnicii care stau lângă autostradă. În jurul orei 10, au fost emise mesaje RO-Alert și zeci de jandarmi, vânători și polițiști au pornit pe urmele animalului sălbatic. În cele din urmă, ursul, care se refugiase într-un tufiș, a fost eutanasiat, din cauza rănilor grave suferite după ce fusese lovit, în cursul nopții, de un TIR, scrie alba24.ro.

Alerta s-a dat joi dimineață, când mai mulți localnici de la marginea cartierului Oarda, din Alba Iulia, au sunat la 112 și au reclamat prezența unui urs, de aproximativ 300 de kilograme.

Animalul sălbatic a fost identificat în apropiere de Autostrada Sebeș – Turda, într-o grădină. Potrivit sursei citate, ursul fusese lovit de un TIR în cursul nopții, a sărit gardul de la autostradă și s-a refugiat într-un tufiș mai înalt.

Imediat, autoritățile au trimis mesaje RO-Alert, prin care înștiințau populația de pericol. 30 de jandarmi, polițiști, echipaje SMURD, poliție, poliția animalelor și vânători au ajuns imediat în zonă.

După mai multe ore, autoritățile au luat decizia ca animalul să fie eutanasiat, din cauza rănilor suferite în urma accidentului rutier în care fusese implicat.

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri