Având doar șefi, Compania de Investiții Rutiere va fi desființată

Data actualizării: Data publicării:
autostrada3 facebook cnadnr 17 12 2015

Nici nu s-a înfiinţat bine noua Compania Naţională de Investiţii Rutiere (CNIR) că este pe cale să fie desfiinţată. Creată de fostul Guvern Cioloş, compania nu are nici acum angajaţi.

Are doar un Consiliu de Administraţie, iar fiecare din cei 7 membri primeşte lunar peste două mii de lei. Din informațiile Digi24.ro compania are însă și un director general, anume Valentin Urlan, foarte bine plătit. Acesta ar fi refuzat însă semnarea contractului său de mandat. Reprezentanţii CNIR spun că mai au nevoie de cinci luni ca să o pună pe picioare. Ministrul Transporturilor lasă însă de înţeles că nu-i vede rostul noii instituţii.

Gândită că salvare a infrastructurii României de Guvernul Cioloș, Compania de Investiții Rutiere este la un pas de desființare. ”Procedura de organizare a ei în vederea funcţionării ei a fost începută la jumătatea lunii decembrie. Procedură este anevoioasă. Ţin să subliniez că în ceea ce priveşte companiile de stat nu ne putem aştepta ca procedura să se desfăşoare ca în cazul unui SRL”, spune Ana Ruscior, membru în Consiliul de Administraţie al CNIR .

Guvernul Grindeanu nu este dornic să păstreze nouă companie. Semnalul a fost dat de ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc. ”M-am uitat un pic pe grila de salarizare a acestei instituţii. A fost primul lucru care mi-a atras atenţia. ai am văzut salarii colosale. Eu cred că un salariu de peste 30 de mii de lei pentru un director general este un salariu destul de mare. Nu mai vrem companii cu salarii imense şi să nu ştim exact ce rezultate avem. Această instituţie în momentul de faţă blochează scoaterea la licitaţie de noi proiecte”, spune ministrul.

Dacă nouă companie va fi păstrată, în contul ei se vor vărsa 15% din banii strânși din rovinieta. Din taxa de drumuri se colectează anual peste 210 milioane de euro.

În ultimii patru ani Compania de Drumuri a tot schimbat instituția tutelară, la fiecare schimbare de ministru. În 2013, a fost scoasă de sub umbrelă Ministerului Transporturilor și trecută în subordinea Ministerului Marilor Investiții, condus pe atunci de Dan Șova. Ulterior a fost transferată înapoi la Ministerul Transporturilor pentru ca anul trecut să se decidă scindarea ei în două structuri distincte: una care să se ocupe de construirea de autostrăzi, iar a doua care să facă doar reparații și întreținere. În toți acești ani, numărul de kilometri de autostradă ai României abia au ajuns la 734.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...