Document Transelectrica: O nouă pană, oricând posibilă

Data publicării:
pana curent

Avaria majoră care a afectat sute de mii de  bucureşteni miercuri nu este o supriză, potrivit unui document al operatorului naţional al reţelei de transport Transelectrica, elaborat încă de anul trecut.

Mai grav este că situaţia s-ar putea repeta oricând, pentru că situaţia delicată a alimentării cu energie a tuturor cetăţenilor Bucureştiului din reţeaua naţională de transport este neschimbată, dar consumul de energie creşte.

„Avaria a avut loc, miercuri 1 noiembrie, la ora 16:40, în staţia electrică 220/110/10 kV Fundeni, fiind afectate mai multe cartiere din zona de est şi de nord a Capitalei. Precizăm că nu au avut loc deteriorări de echipamente în staţie. Până la ora 17:40 au fost realimentaţi în mod operativ toţi consumatorii afectaţi. Le cerem scuze tuturor consumatorilor afectaţi de avaria înregistrată în reţeaua Transelectrica”, a transmis azi dimineaţă compania după ce ieri s-a oprit curentul preţ de o oră în mai multe cartiere din Bucureşti.

Avaria înregistrată miercuri a fost cauzată de defectarea unor elemente din dispozitivul de acţionare al întrerupătorului de 220 kV şi din circuitele secundare aferente autotransformatorului, informează Transelectrica.

Este a doua avarie la această staţie, după una care a avut loc acum două săptămâni. Este drept că atunci a avut loc la ora patru dimineaţă într-o zi de sâmbătă,  iar cartierele bucureştene Obor şi Fundeni, precum şi o parte din localităţile Otopeni, Afumaţi şi Fundeni au rămas fără energie electrică.

De ce nu ar trebui să fie o surpriză

Pe site-ul Transelectricase găseşte un document realizat în 2016, şi anume “Planul de Dezvoltare a Reţelei electrice de transport (RET) în perioada 2016 – 2025”. Acolo se spune foarte clar că, din cauza creşterii consumului din Bucureşti, ca urmare a dezvoltării oraşului, este nevoie de măsuri pentru creşterea siguranţei în alimentarea consumatorilor, luate de Transelectrica şi de Enel, inclusiv o nouă staţie de transformare a operatorului naţional de transport, alături de întărirea reţelei de distribuţie.

Iată pasaje care se referă la situaţia delicată în care se află consumatorii din Capitală:

“O situaţie specială există în reţeaua de alimentare a municipiului Bucureşti. Evoluţia prognozată a consumului conduce la necesitatea realizării unei stații de 400/110 kV în centrul de consum al Municipiului București, pentru creșterea siguranței în alimentarea cu energie electrică. Pentru includerea acestor proiecte în planul de dezvoltare, este necesar să se convină cu operatorul de distribuţie din zonă staţiile de distribuţie în care se vor realiza injecţiile din RET şi un plan comun de acţiune. Până atunci, în Planul de dezvoltare nu a fost inclusă dezvoltarea RET de alimentare a municipiului Bucureşti”, se arată in documentul prezentat de e-nergia.ro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri