Ministrul Transporturilor: Piteşti-Sibiu, gata în 2021

Data actualizării: Data publicării:
trafic autostrada soarelui, foto generice_politia romana (2)

Un anunț similar celui făcut joi de către ministru fusese făcut acum două săptămâni și de șeful Companiei de Autostrăzi, Cătălin Homor.

sorin buse min transp - catalin homor cnadnr crop

Foto: Ministrul (dreapta) a făcut anunțul la două săptămâni după Cătălin Homor (stânga)

Autostrada Piteşti - Sibiu ar urma să fie finalizată în 2021, a spus joi la Suceava ministrul Transporturlor, Sorin Bușe. Aceste termen reprezintă o devansare cu un an a celui prevăzut în Master Planul de Transporturi.

În data de 15 noiembrie vor fi terminate studiile de fezabilitate pentru trei loturi, a mai spus ministrul Transporturilor, Sorin Buşe.

Potrivit lui, studiile de fezabilitate vor fi terminate până în 15 noiembrie, mai puțin cele pentru loturile 2 și 3, caz în care studiile vor fi încheiate în aprilie 2017.

Autostrada Piteşti - Sibiu este una dintre cele mai aşteptate autostrăzi din România, inclusiv de către cea mai mare companie din România, Dacia, care este şi cel mai mare exportator la nivel naţional.

Anunțul ministrului a fost făcut la o zi după ce producătorul auto Dacia Renault, care cere insistent de ani buni realizarea autostrăzii, a anunțat mutarea unei părți importante a producției la uzina sa situată în Tanger, Maroc.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri