ANCHETA MUNTENEGRU. O parte din bagaje au fost recuperate. "Deocamdată un rucsac, îl arunc"

Data publicării:
Accident Muntenegru 5812627-AFP Mediafax Foto-SAVO PRELEVIC

Multe dintre rudele celor care au murit în accident spun că anchetatorii din Podgorica nu au reuşit să recupereze toate bagajele care erau în autocar. Important însă este însă că de acte şi bani nu s-a atins nimeni.

Oamenii spun că bagajele erau numerotate. Nu erau toate, doar o parte. „Deocamdată am reuşit să identific un rucsac. Pe care oricum îl arunc”, a spus unul dintre supravieţuitori.

Ceea ce s-a recuperat s-a predat. Important e că s-au găsit acte, chiar sume de bani”, a afirmat un altul.

Autorităţile din România spun că zilele următoare va mai ajunge un transport cu bagaje în Bucureşti. Între timp, ancheta tragediei continuă cu audierea supravieţuitorilor. Procurorii nu au reuşit să afle însă de la ei ce s-a întâmplat în momentele dinaintea accidentului.

„Am auzit izbitura de parapet, s-a rupt filmul şi m-am trezit pe nişte crengi într-un copac”, a declarat anchetatorilor una dintre persoane.

Supravieţuitorii au numai cuvinte de laudă pentru cei care i-au adus acasă: medicii, asistenţii şi piloţii avioanelor militare care au făcut cursa Podgorica - Otopeni. A fost cea mai mare mobilizare de acest fel din 24 de ani.

Tot astăzi s-a aflat că cea mai mare operaţiune aeriană de repatriere a victimelor unui accident, desfăşurată după 1989, a costat statul român peste 150.000 de euro.

A fost pentru prima dată când MApN a pus la dispoziţie trei avioane de zbor militare. Mai bine de 30 de angajati ai MapN, piloţi şi personal de bord au fost mobilizaţi imediat.

Peste 100 de medici, asistenţi medicali, paramedici şi psihologi au fost implicaţi în preluarea, transportul şi tratarea răniţilor aduşi în ţară. Pregătirea avioanelor militare de transport nu a fost deloc uşoară. Mulţi dintre răniţi erau la terapie intensivă şi aeronavele au trebuit dotate cu aceeaşi aparatură ca la spital. În timpul zborului care a durat aproape trei ore, medicii i-au supravegheat tot timpul pe cei 29 de răniţi.

Anchetatorii din Muntenegru au anunţat că săptămâna aceasta vor prezenta concluziile investigaţiilor făcute de ei. Rămăşiţele autocarului vor fi analizate în România, după ce pompierii de la Podgorica vor reuşi să le scoată din râpa adâncă de 40 de metri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...