Noi dezvăluiri în dosarul Alinei Bica. Fosta şefă a DIICOT făcea presiuni asupra Comisiei de Retrocedări

Data publicării:
alina bica captura

Unul dintre martorii din dosarul retrocedărilor le-a spus procurorilor DNA că Alina Bica obişnuia să facă presiuni asupra şefei ANRP, Dorina Danielescu, pentru a convoca şedinţe în urma cărora trebuiau rezolvate dosarele de retrocedare ale apropiaţilor. Mai exact, la începutul anului 2012, cele două s-au întâlnit la spitalul Elias, iar fosta şefă DIICOT i-a spus că trebuie întrunită de urgenţă o şedinţă a comisiei pentru a rezolva dosarul lui Stelian Gheorghe. Dorina Danielescu nu a fost de acord, iar Alina Bica a început să o jignească.

"'Cum pot eu să mă duc la Elena şi să-i spun că am pus o dezaxată la ANRP?' Bica a susţinut că vor avea de suferit grav din partea altor persoane, în acest context menţionând pe un anume Dorin, precizând totodată că 'voi chiar nu înţelegeţi că-mi rup capul ăştia dacă nu e convocată comisia?' (...) Bica i-a precizat Dorinei Danielescu şi faptul că aceasta din urmă nu trebuie decât să convoace comisia, 'de restul ocupându-se ei'”, povesteşte un martor.

Alina Bica i-ar fi reproşat Dorinei Danielescu lipsa de colaborare, amintindu-i că îi datorează poziţia în fruntea ANRP. Martorul mai spune că acceptul informal pentru această numire ar fi fost dat chiar de Elena Udrea și de Ioan Oltean. Mai mult, acelaşi martor spune că şefa ANRP nu a mai răspuns, după numirea în funcţie, la cererile Alinei Bica de rezolvare a unor dosare de retrocedare controversate.

În cadrul instituţiei circulau mai multe zvonuri, în sensul că lista cu dosarele care urma să intre în următoarea şedinţă a Comisiei Centrale de stabilire a Despăgubirilor conţinea câteva dosare "sensibile", având în spate nume din sfera politicii şi că, datorită acestui fapt, Dorina Danielescu se temea să convoace şedinţa, mai arată martorul din dosar.

Un alt martor povesteşte despre prietenia strâns legată dintre vicepreședintele ANRP, Sergiu Diacomatu, Gheorghe Stelian şi Alin Cocoş.

„Am înţeles că Sergiu Diacomatu l-a sprijinit pe Gheorghe Stelian la promovarea dosarelor, în sensul că a intervenit pe lângă persoanele din subordine care aveau în lucru dosarele respective, pentru soluţionarea cât mai rapidă a acestora, precum şi la nivelul preşedintelui ANRP pentru convocarea şedinţelor. Între Sergiu Diacomatu şi Alin Cocoş exista o relaţie de prietenie, acesta fiind observat de mai multe ori la sediul ANRP. şi că, la un moment dat, unii dintre colegii săi povesteau că în momentul în care au intrat în biroul lui Sergiu Diacomatu l-au văzut pe Alin Cocoş stând pe scaunul vicepreşedintelui cu picioarele pe masă”, a mai spus un martor.

Procurorii DNA i-au trimis în judecată pe Alina Bica, fosta șefă a DIICOT, Crinuța Dumitrean, fosta șefă a ANRP, Sergiu Diacomatu și alţi inculpați, acuzați că au prejudiciat bugetul statului cu peste 61 de milioane de euro în dosarul privind supraevaluarea unui teren al omului de afaceri Stelian Gheorghe.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...