INTERCEPTĂRI. Patronii firmei care a organizat focul de artificii de la Colectiv au fost arestați

Data publicării:
artificii

Procurorii spun că cei doi patroni au vrut să ascundă adevărul încă din primele clipe după ce au aflat de tragedie. Primii care au fost puşi să mintă au fost chiar angajaţii firmei.

Am fost contactat telefonic de către un ofițer de poliție, care m-a invitat să mă prezint la Poliția Capitalei. Am sunat-o pe Dana Niță să îi spun despre acest lucru. Aceasta mi-a spus că și ea a fost invitată și ne-am întâlnit la Răzoare. În declaraţia dată în faţa organelor de poliţie, am susţinut că pe drum nu am discutat despre ce urma să declarăm, iar declarația pe care am dat-o în acea zi nu mi-a fost influențată de nicio persoană. Întrucât îmi era frică să nu îmi pierd locul de muncă, am declarat aceste aspecte, însă adevărul este că în timp ce mă aflam cu Dana Niţă în autoturismul acesteia, m-a influenţat să declar că firma noastră a montat doar jeturile de CO2 şi nu a avut nicio implicare în instalarea artificiilor” (sursa: mărturia unuia dintre angajaţi).

Procurorii chiar au interceptat telefoanele patronilor firmei şi angajaţilor, iar astfel au descoperit că adevărul nu a fost ascuns doar cu minciuni. Anchetatorii spun că firma nu avea acte pentru artificii.

INTERCEPTĂRI. Show pirotehnic fără acte

Colaboratoare: Băi? Aţi înnebunit? Voi aţi fost acolo?

Patroană: Cu jeturile voastre, doar, şi Marian (n.r. - pirotehnist) s-a ars pe spate.

Colaboratoare: Păi am văzut numele lui pe lista aia de spital.

Patroană: E! E la spital şi câteodată poate să vorbească, câteodată nu. Că şi eu trebuie să mă duc acum să dau declaraţii la poliţie, că nu ştiu ce. Vroiam să te întreb. Pe jeturile tale scrie Laser Shows? Că trebuie să-mi dai o foaie repede pe email de închiriere.

Colaboratoare: Cred că da, din câte ştiu eu.

Patroană: Fă şi tu repede o foaie!

Colaboratoare: Stai un pic. Alea, jeturile alea, cine le-a pus? N-a fost de la voi?

Patroană: A! Nu ştiu, tocmai asta e. Nu ştiu, că au fost mai mulţi acolo şi eu nu m-am înţeles cu ei la bani şi nu ştiu să-ţi spun mai multe. Şi...

Colaboratoare: Deci n-ai pus tu...? N-ai pus tu artificiile?

Patroană: Nu.

Colaboratoare: A!

(sursa: referatul procurorilor)

Mai grav, spun procurorii, e că aceiași patroni au distrus inclusiv documentele care dovedeau că firma Golden Ideas Firework Artists se ocupase de efectele pirotehnice din seara în care s-a produs tragedia.

INTERCEPTĂRI. Probe distruse

Angajată: E deschis calculatorul Adrianei? Poţi să-l deschizi, te rog, puţin şi să ştergi un document? Pe desktop, cred că... în ultimele documente de pe ultimul rând.

Patron: Anexă... comunicare eveniment... decizie... comisie...

Angajată: Ăla.

Patron: Pe ăsta să-l şterg, da?

Angajată: Şi din... coş. Cred că poţi să le ştergi şi pe celelalte, nu ştiu, că m-a sunat Adriana să ştergi şi de pe desktop folderul cu colaboratorii.

Patron: Stai un pic. Păi şi îl mai are ea în altă parte?

Angajată: Nu cred, e decât pe desktop.

Patron: Păi nu, şi cum îl recuperăm după aia?

Angajată: Nu ştiu. Pune-l pe... vezi că la mine e un hard.

Ulterior, deși procurorii au cerut TOATE actele contabile ale firmei și contractele de muncă, au primit doar o parte din documente.

INTERCEPTĂRI. Acte fabricate pentru dovedirea nevinovăției

Patron: Ți-a dat Dana (n.r. a doua acționară a firmei) lista aia cu ce acte avem de făcut? Că o să vin și eu.

Colaboratoare: Mi-a zis doar că vor fișele pentru toți angajații.

Patron: Așa, și ce altceva? Vezi să nu o dai și pe aia NVG fără să-ți dai seama!

Colaboratoare: Nu, nu! Mi-a zis doar fișele postului pentru fiecare angajat, atât.

Patron: A, fișa postului! Am crezut că fișele SSM și Protecția muncii semnate și ștampilate. O să-mi dea acum o poză cu ce acte avem de pregătit.

Procurorii mai spun şi că după tragedia din clubul Colectiv, toți angajații firmei au semnat noi acte de protecția muncii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...