Adrian Năstase, încă şase luni de închisoare

Data publicării:
Adriana Nastase mic 2-Mfax crop-1

Decizia a fost luată în dosarul în care Adrian Năstase a cerut contopirea pedepselor din cazurile „Trofeul calităţii” şi „Zambaccian”.

În cazul lui Adrian Năstase, procurorii DNA au cerut un spor de pedeapsă de un an, pe care Tribunalul Bucureşti nu l-a acordat. 

Astfel, procurorul DNA a cerut ca la pedeapsa de patru ani de închisoare să se adauge un spor de un an, iar acesta să execute cinci ani de închisoare, după comasarea celor două sentinţe din dosarele „Trofeul calităţii” şi „Zambaccian”, de doi şi, respectiv, patru ani de închisoare. 

În motivarea hotărârii de respingere a solicitării procurorilor DNA, judecătorii Tribunalului au scris că au avut în vedere atitudinea lui Adrian Năstase faţă de procesele în care a fost implicat, prezentându-se la toate audierile la DNA şi la toate termenele de judecată.

Tot în acest sens, judecătorii au reţinut şi faptul că Adrian Năstase a ales să se prezinte de bunăvoie la penitenciar, la cea de-a doua condamnare.

Magistraţii au mai ţinut cont de faptul că fostul premier este un bun familist şi o persoană foarte bine integrată social, cu un înalt nivel de cultură şi o pregătire profesională deosebită.

În replică, procurorii DNA au susţinuttocmai pregătirea lui Adrian Năstase ar trebui să îi atragă acestuia un spor de pedeapsă, având în vedere că are studii juridice foarte înalte, care ar trebui să îl facă conştient de gravitatea faptelor sale.

Procurorii mai susţineau că Adrian Năstase a primit pedepse pentru trei infracţiuni din două dosare, o pedeapsă de doi ani de închisoare, una de trei ani şi o a treia de patru ani.

Procurorii subliniau că ar fi nedrept şi o discriminare pozitivă ca Adrian Năstase să execute o pedeapsă de numai patru ani în total.

Cei de la DNA susţineau că un spor de pedeapsă de un an ar trebui acordat pentru a nu goli de conţinut hotărârile definitive ale instanţei supreme şi pentru a nu se crea un sentiment de precedent pentru persoana condamnată, că poate beneficia de impunitate pentru pedepsele pe care le-a primit prin hotărâri definitive.

Procurorii au făcut recurs la Curtea de Apel, care a admis parţial cererea anchetatorilor şi a decis majorarea pedepsei aplicate fostului premier cu şase luni de detenţie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cu cât se vor scumpi înmormântările de la 1 august. Românii vor fi nevoiți să scoată din buzunar sute de lei...
Digi FM
Picase examenul de Bacalaureat 2025, dar după contestație aproape i s-a dublat nota. Eroarea care i-a dat...
Pro FM
Sean „Diddy” Combs rămâne în arest: de ce i-a fost refuzată eliberarea pe cauțiune și cât ar mai putea sta în...
Film Now
Charlize Theron nu vrea să audă de relații cu bărbați din industria filmului: "Doamne ferește! Nu e un lucru...
Adevarul
Canicula ne topește mintea. Ce face căldura extremă cu sănătatea psihică fără să-ți dai seama. Ponturi și...
Newsweek
Cu ce pensie rămâi după plata CASS și a impozitului? Pierzi 380 lei la o pensie de 5.000 lei
Digi FM
VIDEO Bolidul lui Diogo Jota, doar un morman de cenușă! Lamborghini-ul în care se aflau atacantul de la...
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Reacția unui taur când este urmărit de doi jaguari. Animalul nu s-a lăsat deloc intimidat de feline
Film Now
Charlize Theron împarte publicul în două tabere, după declarațiile „picante” despre viața sa intimă...
UTV
Ianis și Elena Hagi, ședință foto emoționantă înainte să devină părinți. Vezi primele imagini cu burtica de...