C. P. Piedone, bun de candidat. Judecători: Buna reputație nu e o condiție de admisibilitate a candidaturii

Data publicării:
piedone bun crop agerpres-4

10 dintre cele câteva zeci de contestaţii depuse în instanţă după anunţul candidaturii lui Cristian Popescu Piedone au fost respinde ieri ca fiind nefondate.

A lăsa o asemenea apreciere de ordin subiectiv – buna reputaţie a candidatului – la latitudinea unui număr restrâns de persoane (membrii biroului electoral, judecători etc.), cu consecinţa împiedicării unei persoane, care îndeplineşte formal condiţiile legale, să candideze, ar contraveni principiului democratic potrivit căruia fiecare persoană este liberă să voteze un reprezentant al comunităţii sale, indiferent de indignarea provocată de această candidatură unui grup de persoane şi indiferent de numărul acestora, se mai spune în motivare.

Cu alte cuvinte, în absenţa unor motive expres prevăzute de lege care să împiedice intimatul să depună candidatura sus-menţionată, comunitatea al cărui reprezentant intenţionează să fie acesta este singura în măsură să sancţioneze sau să răsplătească parcursul profesional şi personal al candidatului, prin votul majorităţii membrilor săi, mai spun judecătorii.

Cristian Popescu Piedone nu a fost condamnat prin hotărâre judecătorească şi este considerat nevinovat până la proba contrară, neavând obligaţia de a-şi dovedi nevinovăţia, adaugă instanța. 

Citiți și:

Contestațiile împotriva lui Cristian Popescu Piedone, respinse

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...