CEDO obligă statul român să-i plătească 4.500 de euro despăgubiri fostului senator Cătălin Voicu

Data publicării:
catalin voicu mediafax

 

În urma deciziei CEDO, statul român trebuie ca în trei luni să îi dea lui Cătălin Voicu suma de 4.500 de euro drept daune pentru încălcarea drepturilor din convenţie.

Concret, el a reclamat că i-au fost încălcate drepturile prevăzute în articolele 3 şi 8 din convenţie.

În temeiul Art. 5 par. (3) (dreptul la libertate şi la siguranţă), el a pretins că instanţele au refuzat să ia în considerare alte măsuri preventive mai puţin restrictive decât arestul preventiv, iar în baza Art. 8 (dreptul la respectarea vieţii private şi de familie), a reclamat faptul că autorităţile au scurs către mass-media pasaje din dosarul de urmărire penală-în special transcrieri ale convorbirilor obţinute prin interceptarea telefoanelor.

Cătălin Voicu este condamnat la şapte ani de închisoare pentru că ar fi primit sute de mii de euro de la mai mulţi oameni de afaceri. În schimbul banilor, el promitea că poate să intervină în instanţă pentru a-i ajuta să primească sentinţe favorabile.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...