Ce urmează pentru Omar Hayssam și cum arată regimul de maximă siguranță

Data publicării:
51ee45ae95f9cfd63c000002

Sectoarele de detenție de la Penitenciarul Rahova arată ca niște blocuri de patru etaje. Sectorul de maximă siguranță este unul separat, iar deținuții stau singuri în celulă. Au parte de percheziție corporală în momentul în care intră sau ies din celulă și sunt însoțiți în permanență de gardieni.

Omar Hayssam va rămâne aici 21 de zile. În acest moment stă într-o celulă de carantină, i se vor face teste psihologice, analize medicale și i se va stabili, oficial, regimul de detenție.

O comisie din Penitenciarul Rahova se va întruni, va analiza cele trei mandate de executare deja emise pe numele său și va stabili care va fi regimul în care sirianul va petrece următorii 20 de ani, pedeapsă primită în dosarul de terorism.

Legea impune regim de maximă siguranță pentru persoanele care au fost condamnate la o pedeapsă mai mare de 15 ani. Acest regim înseamnă că deținutul stă singur în celulă, din care are voie să iasă între o oră și trei ore pe zi, dar este tot timpul însoțit de gardieni. Poate să participe la o serie de activități culturale, dar numai în spații special amenajate, în grupuri mici și atent supravegheat.

Deținuții pot primi patru vizite pe lună , dar acele vizite sunt la separator.

La sfârșitul celor trei săptămâni, se va decide dacă Omar Hayssam rămâne la Penitenciarul Rahova, sau va fi transferat la Penitenciarul Giurgiu, specializat pe infractori deosebit de periculoși.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...